Vorbea ieri elegantul si delicatul de Corlatean despre marlanie. Povestea a pornit, dupa cum bine se stie, de la faptul ca Mazare l-a catalogat pe Corlatean drept "fatalau". Foarte... bun, chestiile astea fac deliciul presei, mai ziceti sa mai scriem, dar problema ridicata ieri de un post de televiziune - acela al respectului sau al autoritatii unui anumit lider de partid - m-a facut sa exclam: "Ma lasati, fratilor?". Nu am priceput care e marea mirare ca politica rasuna a vorbe de mahala, ba cred ca e bine sa-i lasam pe ai nostri alesi sa se desfasoare cum le vine la gura, sa vada tot poporul cum e politicianul dincolo de vorba mieroasa din campanie. Pe langa "fatalau" alte vorbe sunt mai grele, iar faptele unora si mai si. Demnitatea lui Titus Corlatean bag seama ca n-o va spala cu una cu doua partidul din care face parte, din simplu motiv ca PSD nu prea are candidat la Constanta. Ce zicea Petre Stanca despre Felix Stroe sau Gelu Dae - eventuali candidati sunt mici soparlite probabil, menite sa intarate spirite. Stanca o sti el multe, dar a gresit cand a raspandit vesti cum ca Radu Mazare s-ar afla la Rio in aceste zile, alaturi de alt social-democrat, Liviu Dragnea. Unii colegi chiar au crezut si au scris ca atare, altii ne-am oprit la timp. Revenind la limbajul de mahala, mult le mai place unora sa dea fete mari si sa mimeze surpriza cand aud cuvinte mai dure! In intimitatea lor probabil ca textele vulgare nu le sunt straine. Nu zic, sunt si unii cu urechi si educatie fina, poate asa ar trebui sa fie tot politicianul roman - si nu doar la vorbe, ci si la fapte, afaceri etc. Mangla ar trebui sa dispara. Ar trebui. Intre timp, daca dam cautare in dictionarul explicativ al limbii romane - si nu vreau sa ii iau apararea lui Mazare! - veti vedea ca "fatalau" nu este un capat de tara. Explicatiile conduc la concluzia ca "fatalau" nu este nici macar un cuvant pentru care justitia sa aplice o corectie. Un eventual proces si cu avocatii de rigoare l-ar scoate rapid basma curata pe Mazae, la fel cum s-a intamplat si in cazul "proastei" de Sulfina Barbu. Iar daca justitia nu vede nimic rau in faptul ca Sulfina a fost facuta "proasta", inseamna ca acest cuvant il voi putea folosi si eu, la adresa oricui am chef, ca doar ce-o sa mi se intample? Traim intr-o tara atat de razna si de plina de politicieni care scot "margarete" pe gura incat nu mai reactionati ciudat, oameni buni, cand auziti vorbe "de dulce". Fiti si voi la fel. Ce atata respect si ce atata diplomatie? Pentru cine si de ce? Ia ganditi-va: ei cum va trateaza? Si daca tot se mananca intre ei... lasati-i, ce va doare?