Fiecare guvernare ne costă cateva sute de miliarde care, indirect, ajung din buzunarul nostru în cel al unor politicieni cu viziuni deschise atunci cand se vorbeşte despre cheltuieli. Mai ales că în mega-proiectele lor nu sunt folosiţi banii proprii, ci din bugetul de stat. Adică din buzunarele noastre, ale tuturor celor care plătim impozite. Iar faptul că viziunile celor pe care îi votăm s-au dovedit pană acum lipsite de realism este arhicunoscut. La fel cum se ştie faptul că majoritatea proiectelor gigantice au folosit mai mult unor firme dirijate de către diverşi politicieni, de regulă susţinători ai celor cu viziuni deschise. Care au încheiat contracte, au făcut treaba, mai rău sau mai bine, şi au rămas cu banii noştri. Această „fabrică“ de jucării scumpe, construite exclusiv de bogaţi şi în interesul bogaţilor, ar putea funcţiona la fel de bine şi într-o ţară ca Germania. Numai că acolo meritele pentru care nu există aşa ceva aparţin exclusiv populaţiei. Care este mereu bine informată şi taxează la timp greşelile guvernanţilor. Spre exemplu, dacă în Koln se pune în discuţie reabilitarea unui monument, populaţia urmăreşte cu atenţie modul în care se derulează lucrările şi mai ales costurile suportate (Bineînţeles, şi ziarele îşi fac mai mereu treaba, iar specia ziariştilor cumpăraţi cu caţiva euro a fost de mult timp exterminată). Iar dacă există vreo suspiciune în acest circuit, tot sistemul din Germania intră în alertă. Se fac diverse controale, se întocmesc, după caz, rechizitorii şi totul ajunge în instanţă. Dar unei Romanii dominată de o populaţie săracă şi mai mult rurală, care se „gudură“ în faţa celui care îi pune o roabă de asfalt în faţa casei (pentru a nu mai trece cu căruţa prin mocirlă) nu i se poate cere deocamdată acelaşi lucru. Intai, fiecare trebuie să înveţe lucrurile elementare, pe care le-a învăţat greşit într-o guvernare comunistă şi apoi le-a răstălmăcit într-una dominată de evazionişti şi oligarhi. Iar procesul pare a fi destul de lent pentru că aceia care au interese obscure au ştiut cum să controleze din nou sistemul, ca în vremurile de aur. Au pus mana pe instituţiile media (al căror scop a devenit prezentarea în culori vii a unei vizite ministeriale) şi şi-au extins tentaculele şi către balanţa justiţiei. Au cumpărat procurori, care la randul lor au intrat în hora politicului, şi poliţişti, care au început să „uite“ brusc de dosarele grele. Iar în final, rezultatul este cel pe care îl ştim cu toţii.