Puhoiul amorf al prostimii, aici in sensul indulgent de multime, si-a rupt oasele si a inhalat otrava de la fumigenele aruncate la metrou de cretinii, inca minori, tunsi sovage si cu piercing supurand in buza, mandri de isprava lor si de gecile cu "Puta Madre". Si-a pierdut plozii in ingramadeala, a incasat bastoane imprastiate cu disperare de jandarmi, doar sa vada un schelet grotesc de fiare, pe care s-au aruncat "artistic" niste leduri in forma de spic de grau. Cu buzunarele scotocite de suti, multimea, pusa bine la curent de episoadele 79-89-99 de la OTV, sezonul toamna-iarna, o striga cu infrigurare pe Elodia. A fost gluma serii de 1 decembrie de la Unirii, poanta ieftina care a parcurs intr-o secunda, ca telefonul fara fir, zeci de mii de oameni, de la Tineretului la Romana. Regula pentru a fi "trendy" in jurul kitch-ului cat un bloc cu zece etaje din buricul Bucurestilor era s-o strigi pe Elodia. Si intotdeauna se gaseau zeci de inerti, zgaindu-se captivati de leduri, sa rada cu gura pana la urechi. Si apoi s-o repete, la randul lor, cu acelasi efect care le oferea cele cateva si singure momente de glorie.
La 1 decembrie, la Unirii, a venit sa vada bradul toata lumea care o cauta pe Elodia. Si asta inseamna multa, foarte multa lume.