A trecut deocamdata putin observata in Romania prognoza ingrijoratoare a organizatiei World Wildlife Fund, data saptamana aceasta, care inventariaza zece fluvii de pe glob amenintate cu disparitia.
In ciuda verii care se apropie si a ofertelor de excursii, nu m-a emotionat cel mai tare prognoza despre secatuirea resurselor Nilului sau ale fluviului Yangtze. Singurul fluviu al Europei amenintat cu disparitia in urmatorii 15 ani este Dunarea. Romanii puteau, experimental, sa cunoasca primejdia, ducandu-si traiul zilnic pe malul fluviului care devine, in anotimpul cald, pe portiuni intinse un vad de trecut cu piciorul. Studiul sub egida ONU este bine-venit, pentru ca trece in revista si cauzele acestei adevarate catastrofe: pe langa incalzirea globala, sunt folosirea irationala a apei si exploatarea resurselor de peste, infrastructurile pentru permiterea navigatiei fluviale si constructia de diguri.
Problema nu-i nici de azi, nici de ieri. Peste 80 la suta din vaile inundabile care au existat initial de-a lungul fluviului erau disparute inca de cand Johann Strauss canta "Frumoasa Dunare albastra", in secolul al XIX-lea, spune raportul WWF. Cauza: lucrarile de indiguire. In acest context, Fondul Mondial avertizeaza (fara a nominaliza o tara) asupra planurilor strict actuale de a transforma Dunarea in canal navigabil. Infrastructurile planificate in cadrul Retelei Transeuropene pentru Transport a UE pericliteaza mai ales regiuni din Bavaria (Germania), valea Wachau din Austria si portiuni ale fluviului din Ungaria, Serbia, Romania si Bulgaria. In 2004, statele din bazinul Dunarii au adoptat un plan de actiune pentru a raspunde mai bine efectelor inundatiilor. Dunarea este "un monument al proastei politici de gestionare a apei dulci", spunea expertul WWF Martin Geiger. Iar daca Forumul ONU nu nominalizeaza nicio tara responsabila pentru secatuirea batranului Istru, putem aminti noi de una, din afara UE, ultima scaldata de apele Dunarii, care are toate motivele sa taca malc in fata semnalului de alarma. Ucraina nu a renuntat la darea in exploatare, in urmatorii doi-trei ani, a canalului navigabil Bistroe. Degeaba ne-a dat castig de cauza Comisia Economica pentru Europa din cadrul ONU, degeaba noi suntem tara membra a UE, iar Ucraina nu. La Curtea Europeana procesul cu Ucraina treneaza, pe cand Dunarea curge tot mai poticnit.