Nu stiu daca exista lucru mai cumplit decit acela de a supravietui copilului tau. Sa cresti un copil, sa-l vezi inflorind si avind toata viata inainte si deodata, prin rodul unei intimplari, sa te trezesti ca pruncul tau nu mai este. Si nimeni nu-ti da nici o explicatie, nimeni nu vrea sa-ti vorbeasca, toata lumea ridica neputincioasa din umeri si-ti spune "Asa a fost sa fie. S-a intimplat". Crede oare vreun sef sau vreun responsabil de unitate ca acest raspuns este de ajuns pentru o mama care nu-si va mai vedea copilul niciodata cit traieste pe acest pamint? Eu pot sa spun cu siguranta parintelui care stie ce inseamna sa creasca un copil ca un astfel de raspuns va adinci rana din sufletul omului si-l va face sa caute raspunsuri pina la sfirsitul vietii lui.

Ieri o mama si-a dat acceptul pentru ca odorul ei sa fie scos din mormint, a facut-o pentru ca vrea un raspuns, pentru ca nu mai are nimic de pierdut. Niste oameni care s-au crezut Dumnezeu pe pamint i-au rapit fetitei ei dreptul la viata. Nu a primit nici un raspuns la intrebarile ei. A primit doar corpul neinsufletit al copilului si citeva hirtii medicale modificate grosolan prin care niste doctori incercau sa corecteze ceva. Ce? Doar ei stiu.

Ancheta este una dificila, iar cei implicati nu vor sa razbata nimic in exterior. Iar exteriorul inseamna presa. In afara de parinti, care nu mai au incredere in nimeni, nici o autoritate nu vrea sa vada presa in preajma. Ce rau poate face jurnalistul intr-un caz atit de sensibil? Poate doar sa-i invete pe ceilalti parinti aflati in aceleasi situatii ca pot beneficia de o ancheta separata de cea a forului medicilor, care oricum ii scoate pe acestia nevinovati pe banda rulanta. Poate sa-i invete pe oameni ca au dreptul sa stie ce li se intimpla. Ca au dreptul sa nu taca, sa se revolte si sa le ceara socoteala celor care le ucid copii si apoi refuza sa comenteze. Probabil ca acesta este "raul" pe care presa il poate face acelora care nu vor ca adevarul sa iasa la iveala, dar si acelora carora nu le place tevatura pe un subiect pus pe tapet de presa de care ei fug.

Stau si ma intreb: de ce in unele cazuri autoritatile sint dispuse sa dea informatiile atit cit le permite legea, iar in altele devin irascibile si pline de toane?