Avem un ministru de Externe, dupa aproape doua luni de vacanta. Avem si nu avem, fiindca prim-ministrul Tariceanu acopera functia cu titlu interimar. Nicio lege nu limiteaza durata acestui interimat, deci avem un ministru de Externe, a carui politica merita a fi examinata ca atare. In conferinta de inaugurare a mandatului, ministrul de Externe a insistat asupra caracterului prioritar al problematicii UE, in contextul in care Romania a devenit stat membru de la 1 ianuarie 2007. In schimb, despre relatia cu Statele Unite nu a mentionat nimic, sugestie pentru observatori ca ea va continua ca si pana acum.
Unul dintre primele acte ale noului ministru Tariceanu - relansarea propunerii mai vechi de retragere a militarilor romani din Irak - spune altceva. Prim-ministrul a propus inca de anul trecut, intr-un cadru neoficial, aceasta politica, in contradictie cu aceea, activa, a presedintelui. Ce il opreste acum pe premier sa-si puna in aplicare viziunea? Mai intai, lipsa unei majoritati sigure in Consiliul Suprem de Aparare a ¥arii. Trei ministri grei, de la Aparare, Justitie si Interne, sunt oamenii presedintelui, iar pe directorii Serviciilor secrete, de asemenea, nu se poate conta cu certitudine. In al doilea rand, premierul/ministrul de Externe nu are parghiile pentru
a-si armoniza miscarile cu aliatii europeni care sustin, de asemenea, retragerea din Irak, lipsindu-i ambasadorii plenipotentiari in tari precum Franta si Marea Britanie. Iata de ce presedintele Traian Basescu declara ca subiectul retragerii trupelor romanesti din Irak nu s-a aflat pe ordinea de zi a CSAT de joi, premierul Calin Popescu-Tariceanu exprimandu-si doar "punctul de vedere".
Este de urmarit, in general, cum va dezvolta ministrul de Externe interimar relatiile complicate cu vecinatatea apropiata. Mai degraba le va lasa in asteptare, in criogenie, pe pista mostenita de la Mihai Razvan Ungureanu. Lucrurile vor putea curge astfel destul de mult, fiindca obiectivul strategic al aderarii la UE a fost atins de Romania. Nu la fel gandeste ambasadorul american la Bucuresti, care avertiza saptamana aceasta ca problemele politice de la noi sunt de natura a opri companiile straine sa investeasca in Romania. Este vorba de reprezentantul unei tari care n-a contenit sa admire oportunitatile de afaceri ale Romaniei, cata vreme puterea nu era atat de evident sfasiata intre cei doi poli: cu Europa sau cu America.
Sfasiere care nu ne este caracteristica doar noua. Am intrat in rand cu central-europenii imprevizibili - Polonia, Cehia, Slovacia. Suntem totusi priviti ca un caz exotic, hibrid: singurii din acest pluton cu un sistem "semiprezidential", luat ca model pentru teza de doctorat a unui student elvetian.