De la primirea oficiala a Romaniei in Uniunea Europeana au trecut peste doua luni. Dar subiectul a fost cu totul eclipsat de conflictele interne. Disputele legate de cele doua referendumuri, unul propus de presedinte pentru consultarea poporului in legatura cu votul uninominal, altul propus de PSD pentru suspendarea presedintelui, au aruncat de pe agenda publica, poate, cea mai delicata si mai complexa problema a generatiei noastre: cand si cum ne vom integra in structurile europene?
Problema se complica daca stii putina istorie. Civilizatia occidentala s-a afirmat in principal la orase, iar feudalismul a primit o lovitura fatala prin Revolutia franceza. Noi am avut o civilizatie agrara pana in secolul XX, iar Evul Mediu n-a disparut cu totul nici azi la sate. E adevarat, Bucurestiul interbelic incerca sa-si merite renumele de "micul Paris" si se straduia sa tina legatura cu Europa, chiar daca era capitala unei tari in buna masura semipatriarhale. Si reusea, gratie unei elite politice, care avea si multe pacate, dar era capabila sa faca o figura, cel putin onorabila, in saloanele europene. E suficient sa ne amintim de Ionel I.C. Bratianu, care reusea sa-i faca si pe corespondentii cei mai putin dispusi sa asculte discursuri politice sa devina atenti cand vorbea el la Conferinta de la Paris, sau de prestigiul castigat la Geneva de Nicolae Titulescu. La teatru, Catavencu vocifera, ca pe timpul lui Caragiale, "Europa sa-si vaza de trebile ei", sa ne lase pe noi in pace, dar spectatorii radeau. Nu-l luau in serios. Iar cand ieseau de la spectacol aflau din ziare ce impresie puternica facuse Nicolae Iorga in vreo universitate europeana.
Pentru a intra intr-un dialog adevarat cu Europa am avea nevoie si azi de personalitati politice capabile sa discute de la egal la egal cu liderii europeni. Si nu cred ca le avem. Grav, mai ales, e ca nu vrem, se pare, sa le descoperim si sa le recunoastem! Nu discut aici motivele care i-au adus pe d-l Becali si pe d-l Vanghelie pe creasta valului in sondaje si pe scena politica, dar nu pot sa nu ma intreb: ne pot reprezenta asemenea personaje in dialogul cu Europa? Mai intai, in ce limba vor discuta acesti domni cu oficialii din saloanele europene, unde farmecul personal, puterea de persuasiune si o minima cultura sunt calitati vitale? Si ce le vor spune? Personal, ma indoiesc ca oficialii de la Bruxelles vor fi foarte interesati de legaturile de taina ale d-lui Becali cu Dumnezeu. Si presupun ca vor face ochii mari cand d-l Vanghelie le va destainui ca este produsul cel mai apreciat al "social-democratilor" de la Bucuresti.
Sper ca nu sunt nepoliticos daca recunosc ca nu m-as simti reprezentat de d-l Vanghelie intr-o eventuala conversatie cu parlamentarii europeni. Si sper, de asemenea, ca nu pot fi banuit de sentimente "necrestine" daca spun ca legatura mea cu Dumnezeu este alta decat a d-lui Becali. Deja, am sentimentul neplacut ca presedintele tarii mele, d-l Basescu, e privit cu raceala de liderii europeni. N-as vrea ca alte exemple sa-mi mareasca teama ca am intrat oficial in Europa, dar nu si prin reprezentantii nostri. Tocmai de aceea ma gandesc cu ingrijorare la surprizele pe care ni le pot oferi alegerile europene, fie ca ele se vor tine in mai, cum au fost anuntate, fie ca vor fi amanate pentru la toamna, cum cer PSD, PRM si PC. Nu cumva patimile si discordiile interne ne vor impinge sa ne boicotam singuri sansele integrarii?