In vreme ce apele incă mai acoperă sute de gospodării, au inceput să apară probleme născute de cea mai distrugătoare latură a naturii: cea umană. In Vrancea, omul care gestiona alimentele oferite sinistraţilor a fost găsit că fura cu sacii din conservele destinate amăraţilor. In Vadu Roşca, pentru o zi de alungat noroiul din case se cer cel puţin trei sute de mii. Oamenii susţin că au fost situaţii cand li s-a spus să dea bani şi pentru a-şi lua cateva lucruri cu barca. In Brăila a fost nevoie ca jandarmii să-şi sporească numărul patrulelor pentru a descuraja furturile ce vizau bunurile refugiaţilor.
Nota de plată va genera alte probleme, indeosebi in situaţia in care guvernanţii se vor ţine de cuvant (nu cred, da’ zic şi eu aşa) şi vor da sinistraţilor fondurile necesare reconstrucţiei intr-o singură tranşă (in continuare nu cred, fapt ce nu mă impiedică să merg mai departe). Adevărata bătălie pe aceşti bani se va da la nivel inalt, iar miile de miliarde vor genera subiecte de aprigi dispute şi mari hoţii, nu găinării precum cele prezentate mai sus. Deja, intr-o dulce nesimţire, guvernanţii au ţinut să comunice oficial de ieri că totul se va face pe bază de cerere de ofertă, nicidecum prin licitaţie. Motivul: nu mai este timp de aşa ceva. Acestea fiind spuse, poarta cumetriilor se deschide larg şi in mod sigur va prima interesul celor care impart, nicidecum cel al beneficiarilor.
Şi dacă tot e vorba de nesimţirea cu care se cheltuie banul public, cum de nu dă nimeni socoteală de modul prăpăstios in care se aruncă miliarde pe incăpătoarea Apă a Sambetei? Şi-mi aduc aminte pe loc de cele şase miliarde inghesuite intr-un Panzar moldovenesc pe care nu-l vede nimeni. Şi de miliardul indesat in două trăsuri din dotarea Centrului Cultural, trăsuri ţinute deasemenea sub cheie. Şi de multe alte gogomănii din care publicul a plătit fără a beneficia de ceva. Amintirile mă chinuieeesc...