Liderii politici de la Centru tin mortis sa le demonstreze celor care i-au ales ca nu au cu ce sa-si ocupe timpul petrecut in Parlament, Guvern sau alta institutie care functioneaza cu bani publici. Daca finele lunii iulie a fost dominat de stirile referitoare la fuga lui Hayssam, demisiile sefilor serviciilor secrete si restructurarea Guvernului Tariceanu, inceputul lui august este stapinit de un subiect ceva mai vechi - necesitatea organizarii de alegeri anticipate in ianuarie 2007. Din 2005 si pina in 2006 s-a tot vorbit despre anticipate. Evident, vorbele au ramas vorbe. Dupa cum se poate observa, tema alegerilor este un fel de "hit" al politicii romanesti. Asta poate si pentru ca un om politic nu trebuie sa fie foarte inteligent sau sa aiba o pregatire speciala pentru a putea aborda tema anticipatelor. In ultimele stiri date de televiziunile din tara noastra se arata ca Partidul Democrat crede in necesitatea alegerilor anticipate dupa data de 1 ianuarie 2007. In acest sens democratii considera ca actuala coalitie de guvernare este ineficienta si invoca drept argument problemele Aliantei cu Partidul Conservator si UDMR. Dar nici situatia din Alianta nu este una prea linistita. Partidul National Liberal si Partidul Democrat sint de acord ca, pina la 1 ianuarie 2007, actuala formula de guvernare trebuie mentinuta chiar daca atmosfera din Alianta este din ce in ce mai tensionata. Liberalii mai cred ca ministrii democrati care il critica pe premierul Calin Popescu Tariceanu ar trebui sa demisioneze. Democratii, in schimb, sustin ca aceste reprosuri sint intemeiate, criticile fiind facute dupa ce premierul i-a pus in situatia de a face restructurare fara ca aceasta decizie sa fie discutata in prealabil. Un lucru este clar: daca in 2007 nu vom avea alegeri anticipate, varianta pe care o imbratisez, politicienii autohtoni "modesti" vor ramine fara discurs. Asta pentru ca in 2008 vor fi oricum alegeri parlamentare.