Dupa accidentul lui Teo Peter din trupa Compact am sarit cu totii in sus, s-a facut mare valva o perioada. Romanii s-au rasculat sentimental, neintelegand cum este posibil ca un cetatean roman sa fie ucis dintr-o prostie pe teritoriul statului nostru, de catre un cetatean american care sa nu pateasca, in definitiv, nimic. Americanul ucigas a fost retras cu blandete din tara, ca nu care cumva sa fie lezat sau deranjat de mersul anchetei sau de curentul puternic de opinie format impotriva lui. In acea vreme, Ambasada americana la Bucuresti dezmintea categoric stirea potrivit careia puscasul marin implicat in moartea lui Teo Peter ar fi fost achitat sau va fi achitat de justitia americana, pastrand in general tacerea asupra acestui caz. Iar noi, romanii, ne revoltam. Ne asteptam ca macar sistemul lor sa ne demonstreze ca se pot lua masurile care se impun intr-un caz clar de omor, fara a se tine cont de protectie de care beneficiaza autorul faptei. Eram si suntem satui de vedete si alte persoane importante sau cu relatii ale caror greseli au fost musamalizate. Aveam pretentii ca, in leaganul democratiei, lucrurile sa stea altfel. Sa ne dea ei lectii de morala, de justitie, de democratie. Cateva luni nu s-a auzit nimic despre situatia puscasului marin Cristopher Van Goethem. Din cand in cand ne mai puneam si noi intrebari, presupunand in mod eronat ca lucrurile vor fi date uitarii prin tergiversarea pronuntarii sentintei. Anchetatorii romani isi terminasera treaba, totul depindea de autoritatile americane. Eh, si iata ca ne cam inselasem crezand ca nu o sa mai auzim ceva despre rezultatele anchetei. Puscasul ucigas a fost gasit vinovat si a fost trimis in fata Curtii Martiale, fiind acuzat si de alte infractiuni descoperite de procurorii militari americani pe durata investigatiilor. Totul a fost lucrat in mod profesionist, fara graba si fara a pierde din vedere orice posibila pista in cazul celui cercetat. Or fi luat si ai nostri aminte de profesionalismul de peste ocean?