Undeva am citit ca, daca-l duci pe un elvetian in fata a doua usi, pe una scriind "spre paradis", iar pe cealalta "prelegeri despre paradis", el ar alege-o pe cea de a doua. Eu as fi jurat ca lucrurile stau exact invers. Cu aceeasi convingere as fi putut sa jur ca presedintele Basescu nu ne va vorbi prea curand despre coruptia din Romania. Deoarece n-a trecut prea mult timp de cand, la Paris, seful statului roman i-a rugat insistent pe oficialii straini sa nu mai spuna ca Romania e o tara corupta deoarece acest stigmat e acum de domeniul trecutului. Chiar si la Bucuresti, Traian Basescu a reluat teza de la Paris: ca, pe malurile Dambovitei, coruptia si-a cam dat duhul sub loviturile care i-au fost administrate in ultimul an.

Ei bine, daca as fi jurat ca presedintele Basescu nu ne va mai vorbi prea curand despre coruptia din Romania, acum ar trebui sa-mi cer scuze. Noroc ca n-am facut-o. Recent, in fata mai marilor din Politie, presedintele Basescu a descoperit, fara complexe, roata. A descoperit ca la noi exista o prea mare coruptie, ca exista grupuri mafiote care, atentie, au ajuns chiar la masa guvernului si si-au facut de cap inclusiv prin parlament. E drept ca d-l Basescu n-a precizat pe masa carui guvern a ajuns mafia. Dupa unii s-a referit la toate guvernele post-decembriste, dupa altii tinta a fost guvernul Tariceanu. Un guvern pe care, cu nu prea multe luni in urma, tot Traian Basescu il socotea cel mai bun din tranzitia noastra.

Dar sa las problemele de logica deoparte, caci logica n-a fost niciodata de prea mult folos in explicarea scandalurilor care se tin lant in viata publica romaneasca. Sa remarcam, mai bine, ca asistam la tot felul de speculatii in aceste zile geroase. A vrut, oare, Traian Basescu sa-i preseze pe liberalii care nu par deloc incantati sa se lase "fuzionati" de Partidul Democrat pentru a intari "partidul prezidential", cum e socotit PD? A vrut sa induca romanilor, a celor care mai reusesc sa creada in virtutea politicienilor, ca Palatul Cotroceni e singura reduta, inca, necucerita de grupurile mafiote? Sau (sa admitem si aceasta ipoteza) Traian Basescu a vrut, pur si simplu, sa aduca la cunostinta opiniei publice niste realitati asupra carora i-au atras atentia serviciile secrete?

Sincer sa fiu, nu-l cred pe Traian Basescu un om al principiilor, cu judecati neprihanite. E prea evident ce intelege el prin "presedinte-jucator". Si n-am folosit intr-un sens ironic cuvantul "papusar" cand am vrut sa explic cum interpretez eu aceasta expresie. Daca am vrut sa ironizez pe cineva, m-am gandit la "papusile" de la capetele sforilor. Si care nu sunt doar in PD. Dar aceasta nu inseamna ca suspectez tot ce le-a spus Traian Basescu politistilor. N-am nici o indoiala ca in discursul lui au existat multe adevaruri. Atunci cand a afirmat ca Romania nu mai e o tara corupta a mintit presedintele, nu acum.

Mie, discursul mi-a intarit doua convingeri. Prima. Daca, asa cum a zis Basescu, "mafia" a ajuns de multe ori pe masa guvernului si chiar in parlament, inseamna ca marile hotii s-au facut "cu acte in regula", prin tertipuri "legale". A doua. Pe cale de consecinta, dincolo de spectacolul vizitelor la Parchet pe care le fac diversi "pesti mari", suspectati de coruptie, nu se va intampla nimic. Caci morala nu intra in tribunale.

Scandalurile vor trece, asadar, fara urmari. Dar cum ar arata viata noastra fara scandaluri? Iata o intrebare care ma depaseste.