In acceptiunea curenta, constiinta inseamna simtamantul, intuitia omului despre propria existenta, precum si cunoasterea directa sau prin meditatie a fiecarui ins despre sine si despre ceea ce il inconjoara. Constiinta mai exprima si gandirea, spiritul, dar si sentimentul responsabilitatii morale a omului fata de propria-i conduita.
Constiinta ni se releva sub felurite infatisari (bune sau rele, pozitive sau negative etc.), functie de aspectul si dimensiunea ce i le confera subiectul insusi.
Constiinta are caracter individual, dar ea se afla in conexiune cu constiinta colectiva si cu mediul ambiant. Pe masura ce constiinta individuala devine mai vie, mai pozitiva si, in principiu, mai aproape de adevar, cu atat aceste insusiri sunt transmise si ambiantei, cu rezultate binefacatoare pentru aceasta. Se pot ivi insa si situatii negative, cu consecinte pe masura. In cadrul acestei conexiuni exista si o influentare reciproca intre constiinta individuala si cea colectiva.
Se intelege ca orice constiinta colectiva nu poate fi folosita la nesfarsit fara existenta unei constiinte individuale. Altfel, ne-am intoarce la o stare de inapoiere in care instinctul de turma ar fi usor manevrabil, in folosul unei minoritati, adesea lipsita de scrupule, si in paguba majoritatii naive si credule, presupusa a avea, totusi, un dram de constiinta in plus fata de cea dintai.
Prezentul se afla inca sub presiunea unor forte afectate de vechi si mai noi metehne, de meschine si nepotolite orgolii, de dubioase susceptibilitati si inexplicabile obsesii, ce ne amintesc de o suparatoare trufie, despre lipsa unei minime constiinte, cu morbida influenta nu numai asupra constiintei colective, ci si asupra existentei comunitatii.
Constiinta s-a nascut odata cu omul si este de sorginte divina. Ea ii slujeste omului drept calauza la indeplinirea legii si a tuturor randuielilor ce vizeaza binele, adevarul, dreptatea, libertatea sub toate aspectele etc. Se poate spune ca ea este judecatorul, totdeauna treaz si aspru, care nu se poate compara cu nici o instanta. Tocmai de aceea, omul are datoria s-o pastreze mereu vie si nealterata in sinea lui si sa implineasca indemnurile ei pentru fapte bune, stiindu-se ca insasi natura sinelui este o forma a constiintei.
Asadar, constiinta este unicul si propriul judecator al omului; ea nu se lasa mituita sau daruita cu "atentii". Ea il impiedica pe om sa aduca rau semenului si-l face mai cinstit si mai intelept. Rezulta ca omul trebuie sa faca apel la propria-i constiinta si, impreuna cu ea, oriunde si oricand, sa-si analizeze, obiectiv si sever, gandul, vorba, fapta, precum si urmarile. Toate acestea fiind ale lui, este firesc si drept sa si le asume cu raspunderea propriei constiinte, spre linistea personala, dar mai ales a constiintei colective pe care nu trebuie s-o insele niciodata.
Cati dintre oamenii prezentului, mari si mici, se supun de bunavoie exigentei imperative si judecatii propriei constiinte? Raspunsul ni-l ofera crunta realitate.
In profunda sa intelepciune, Sfantul Augustin spunea, printre altele: "Constiinta este cel mai bun martor al virtutii; e judecatorul perfect si cinstit al faptelor si gandurilor noastre". La randu-ne, putem afirma si noi ca, pe cel ce nu asculta glasul constiintei si savarseste fapte rele, ea il pedepseste prin mustrari, neliniste si apasare sufleteasca, asa incat, constiinta poate fi socotita un adevarat gade pentru faptasul raului.
Raul care a proliferat endemic la noi, ca si pe intreg mapamondul, si-si continua nestingherit funesta-i cursa, poate fi oprit numai prin cultivarea cu darzenie a tuturor valorilor secifice credintei crestine - cinste, sinceritate, iubire si respect fata de legile si regulile care apara binele, adevarul, dreptatea etc., -, valori care, de fapt, constituie temeiul constiintei umane. In asa-zisa era a globalizarii care, programatic, tinde catre un bine universal, avand in vedere ca, de-a lungul vremii, omenirea a cunoscut diverse forme de conducere (numite: auto-, pluto-, demo-CRATII), unele cu rezultate catastrofale, iar altele, neputincioase, soldate cu esecuri si consecinte nefaste pentru oameni, in acest context, un gand, poate prea indraznet ne indeamna sa credem ca un proiect adecvat acestui timp nebulos l-ar constitui numai acela ce s-ar baza efectiv pe valorile morale care stau la temelia constiintei umane, consfintind astfel rolul conducerii treburilor publice prin "CONSTIINTOCRATIE", in fapt, un mesaj salutar al prezentului steril pentru un viitor mai sigur si mai linistit al omului. Si asa, constiinta este propriul reper al existentei acestuia.
Poate ca "homo sapiens" al acestui ceas de cumpana, la inceput de secol XXI, (apropo de sumbra predictie a lui Andre Malraux), va gasi la timp solutia salutara pentru existenta omenirii!