CNSAS a murit, traiasca CNSAS! Dupa sase ani de existenta practic inutila, in mintile naivilor sau ale celor plecati din tara dupa miscarea populara din decembrie 1989 aparuse speranta ca numirea lui Ticu Dumitrescu in fruntea CNSAS va face ca aceasta institutie sa-si indeplineasca, in sfarsit, rolul: acela de asanare morala a societatii romanesti.
N-a fost sa fie. Simpla pomenire a celui care a si facut legea de infiintare a CNSAS a pus pe jar "Serviciile", dupa cum spun unii. Pe diverse canale, au inceput sa curga informatii potrivit carora Ticu Dumitrescu a fost inlaturat deoarece era pus pe razbunare - urma sa "arunce cu dosare" doar intr-o singura parte - si ca, oricum, ca fost detinut politic, nu este strain de ocupatia de informator. Inlaturarea lui Ticu Dumitrescu, propus de PNL, i-a facut pe acestia din urma sa-i acuze imediat pe democrati de tradare. Dinspre Palatul Victoria s-au aruncat sageti catre Cotroceni si catre noul sef al CNSAS, Corneliu Turianu. Ultimul, fost judecator intrat in sistem in anii '50, fiind acuzat si el de legaturi stranse cu Securitatea si cu fostul PCR.
Acuzarea celor doi fosti candidati la presedintia CNSAS de colaborare cu Securitatea miroase de la o posta a manipulare. Genul de manipulare comunista care vrea sa lase impresia ca nu se poate face nimic, ca Serviciile sunt in tot si-n toate. Este tipul de intoxicare care ne-a facut sa stam cu capul plecat 50 de ani, care ne-a descurajat sa scapam de lichele dupa 1989.
Din pacate, a fost ratata si aceasta ocazie de a curati Romania. Lichelele de care spuneam au reusit si de aceasta data sa scape cu fata curata. Activitatea CNSAS va merge inainte in stilul consacrat de profesorul de provincie Gheorghe Onisoru. Din vreme in vreme, vom mai afla cate baxuri de dosare au mai ajuns de la SRI in arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Nu vom afla insa nici un nume sonor de pe actuala piata politica dintr-un motiv foarte simplu: dosarele in care apar numele unor lideri actuali nu au plecat de la SRI, fiind considerate de "siguranta nationala".
Asanare morala? Curatirea Romaniei? Vor veni probabil pe cale naturala, odata cu disparitia fizica a unei intregi generatii de nomenclaturisti si propagandisti comunisti. Va fi insa prea tarziu pentru actuala generatie tanara si, poate, si pentru cea urmatoare.