Cu riscul de a-l supara rau de tot pe Mircea Dinescu, cel care vorbea zilele trecute despre "recuperarea demnitatii pierdute a scolii romanesti ", dau de stire domniilor voastre ca Mircea Dinescu vorbeste cu multa pricepere, dar nu destula. Ca parinte de elevi, ca simplu cetatean al urbei si ca platitor de impozite pentru invatamintul romanesc pot sa ma exprim in deplina cunostinta de cauza, ca acest sector de activitate nu este afectat doar de ignoranta celor care ne guverneaza, ci, de ani buni, chiar de cei care practica aceasta activitate demna, onoranta dar si plina de responsabilitati. De cind domnul Trandafir a iesit la pensie inainte de a beneficia de ordonanta guvernamentala a vremurilor noastre, invatamintul romanesc a dat ortul economiei de piata, de parca toata activitatea din tara noastra s-ar desfasura strict intre bancomat, de unde domnii isi iau salariile, si oala cu ciorba in care savirsesc veniturile domnilor profesori. E drept ca pentru a trece de la locul de munca in bucatarie iti mai trebuie un mic amanunt numit pe limba noastra salariu, dar de aici pina a transforma venitul propriu in bon de masa ori bilet de odihna nu-i musai sa-ti suplimentezi veniturile proprii cu anumite inginerii financiare cum ar fi fondul clasei, fondul scolii, fondul doamnei diriginte sau fondul profesorului de mate.
Asistam de o buna vreme la un fenomen pentru care nici Politia Economica, nici justitia si nici Curtea de Conturi nu s-a sesizat pina acum. Prin toate scolile se practica un soi de trafic de marfuri clandestine, cu nimic mai putin daunatoare decit stupefiantele. Sub ambalajul pretentios al unor edituri de prestigiu fel de fel de reviste, culegeri si manuale alternative li se dau cu de-a sila elevilor la preturi care intrec orice concurenta. Iar elevii le iau, parintii le platesc, fiindca in caz contrar sint persecutate odraslele lor. Domnii profesori n-au nici o jena in a-i persecuta, fiindca, vorba aparatorilor lor din toate domeniile de activitate , "sint urmariti de salarii de mizerie si pensii umilitoare ".
Fara nici o legatura cu performantele domnilor profesori, recunoscute prin premiile luate de elevii pregatiti de ei la olimpiadele scolare, trebuie totusi sa spunem ca invatamintul nu inseamna numai salariu motivat si punctaj la inaintarea in grad. Domnul Trandafir nu pregatea elevi pentru olimpiade si nici nu vindea cu de-a sila culegeri prin scoli. El era un dascal a carui menire era doar aceea de a-i invata pe elevi respectul fata de carte, iar respectul acesta nu era subtitrat in lei noi sau vechi.
Pe vremea cind mijeau zorii democratiei, bunicul meu, care in timpul liber pindea din lanul cu popusoi cum urma sa aterizeze avioanele unchiului Sam, mi-a dat cu abecedarul peste cap si mi-a spus: "Ba, tine minte ca repetitia e mama invataturii ". Si mi-a mai dat vreo doua scaltoace ca sa-mi intre bine in cap. Mi-am adus aminte de aceasta replica ieri, cind fiul meu m-a somat sa cumpar o noua culegere scrisa de doi ilustri profesori de matematica. Cam aceasi culegere, pe care o cumparasem mai an, doar cu copertile putin schimbate.
Si tot zilele trecute o invatatoare ni se plingea ca a fost scoasa pe nedrept la pensie, fiindca n-a apucat in timpul carierei sa scoata macar o culegere, sa faca si ea niste puncte pentru avansarea in grad. Din pacate ea n-a avut timp, fiindca mai mereu era ocupata sa-i invete carte pe copiii care i-au fost repartizati. Pe ea n-a intrebat-o nimeni daca e multumita cum e rasplatita pentru munca ei de o viata.