Recentele dispute dintre presedintele Basescu, PSD si PNL referitoare la organizarea sau nu a unui referendum pentru introducerea votului uninominal readuc in atentie motivul principal al acestui demers. Botezat pompos "reforma clasei politice" si aproape demonetizat de interpretarile partizane, votul uninominal real, adica votul majoritar cu un singur tur de scrutin, ar genera, intr-adevar, o selectie mai buna a valorilor umane si politice in Parlament.
Pentru ca in aceasta situatie, din fiecare circumscriptie ar ajunge in Legislativ numai primul clasat, fie si cu un singur vot in plus. Rezultatul practic ar fi ca, in locul actualei situatii, cu locuri eligibile pe listele de partid cumparate cu sume de ordinul miliardelor de lei vechi, organizatiile locale ale partidelor ar fi stimulate sa atraga in politica cei mai respectati oameni cu domiciliul in circumscriptie. Nimeni nu ar putea candida in alta circumscriptie decat cea in care are domiciliul.
Numai ca un astfel de sistem ar trebui mai intai legiferat de actualii parlamentari, generati de sistemul exact opus, cel al votului pe liste. Acesta este, de fapt, si motivul pentru care, desi populatia sustine in majoritate covarsitoare votul uninominal, inertia s-a dovedit in ultimii zece ani mai puternica.
Insusi presedintele Basescu, expertul principal in exploatarea unor teme foarte populare in propriul interes politic, nu sustine votul mai sus descris (de inspiratie americano-britanica), ci asa-numitul proiect al Pro-Democratia, votul mixt, care functioneaza in Germania. Neajunsul acestuia consta tocmai in faptul ca romanii (vorba lui Arghezi) nu sunt nemti, iar mentinerea proportionalitatii de reprezentare pe care o presupune acest sistem va genera in continuare atat licitatii pentru jumatate din mandatele care se vor distribui pe baza de liste, cat si, mai grav, perpetuarea instabilitatii politice. Neajunsuri care in Germania sunt eliminate tocmai de bunul-simt si disciplina spre care este inclinat in mod natural acest popor, spre deosebire, din pacate, de latini si mai ales de romani.
Cu sau fara un referendum costisitor si inutil - pentru ca, in final, tot Parlamentul trebuie sa elaboreze legea electorala, legiferarea prin referendum fiind de neconceput in spatiul european -, "votul britanic" probabil ca nu va fi introdus in Romania, pentru ca nu exista o majoritate in actualul Legislativ care sa doreasca o guvernare bazata realmente pe competenta, nu pe interese de grup.