Romania mi-a lasat intotdeauna impresia unei tari sarace. Cu tot fastul afisat ostentativ, incat ai zice ca bulevardele centrale ale marilor orase, vilele impozante, viata de noapte si luxul promovat de cei mai instariti dintre romani sunt desprinse parca dintr-un mare oras al lumii, marea majoritate a populatiei traieste, de fapt, la limita si destul de chinuita. Drept dovada este si starea generala in care se afla populatia si judetele afectate de inundatiile din ultima perioada care au lovit Romania. Digurile sfaramate, podurile rupte de furia apelor, recoltele distruse, miile de victime ale caror case au fost distruse sunt efectul neputintei omului in fata naturii dezlantuite, dar si efectul lipsei constante de preocupare a autoritatilor in fata problemelor omului marunt si in fata problemelor colective. Dupa ce vestul tarii a fost sub ape, a venit randul sudului sa fie pus la grea incercare. Lenea specific romaneasca nu s-a dezmintit nici de asta data, ca doar trebuie sa fim si noi consecventi prin ceva: cazul sinistratilor din Banat nu a sensibilizat pe nimeni, desi a fost mediatizat aproape peste limita. Si-a pus cineva problema cum va reactiona in cazul in care scenariul se va repeta? Ce daca oamenii raman fara munca de o viata? Lipsa de reactie a autoritatilor pare sa sugereze ca e vina sinistratilor ca au casele din chirpici si, cand se infiltreaza apa in ziduri, pamantul cedeaza. Cui sa-i pese? Nici egoismul specific nu se dezminte, ca doar este evident ca singurii care dau doi bani (la propriu, dar si la figurat), pe suferinta celorlalti - sunt tot cei care au trait si ei astfel de momente, adica sinistratii din Banat. Avem probleme mai importante, dintre care cea mai stringenta este aderarea la UE. Stiti care UE? Aia de care nu avem fata. Stiti care aderare? Aia care se tot amana… Iar noi tot in stand-by suntem, pe orice nivel ai lua-o. Inclusiv pe cel al mentalitatilor.