Prin aducerea fostului senator PSD George Maior la conducerea Serviciului Roman de Informatii (SRI), presedintele Basescu a reusit sa dea trei lovituri dintr-o data: i-a umilit public pe liberali, avertizandu-i ca se poate guverna si fara ei, si-a creat un potential aliat (PSD) si a dat satisfactie sistemului, alegand un om agreat de acesta. George Maior este fiul fostului deputat PDSR, Liviu Maior, un apropiat al lui Ion Iliescu, ginerele scriitorului Augustin Buzura care a stat in fruntea Institutului Cultural Roman mai bine de zece ani, si finul de cununie al senatorului Ioan Talpes, fost, intre altele, sef al Serviciului de Informatii Externe. La doar 38 de ani George Maior devine director al SRI, dupa ce in perioada guvernarii Nastase ocupase fotoliul de secretar de stat la MApN, iar anterior a avut mai mult functii diplomatice. Cariera sa ar fi fost probabil mai putin spectaculoasa fara aceste legaturi familiale cu sistemul de putere. Sistem intretinut pe dedesubt mai degraba prin increngaturi personale si de interese decat prin conexiuni si reguli institutionale. De aceea, George Maior, ca sef al celui mare serviciu secret autohton, va reusi sa se impuna mai intai datorita acestor relatii si abia apoi folosindu-si calitatile personale. Numindu-l pe Maior la SRI, Traian Basescu a asigurat o anumita continuitate la Serviciul Roman de Informatii printr-o persoana care nu va fi neglijata sau manipulata de ofiterii serviciului, cum s-a intamplat in perioada lui Costin Georgescu, director SRI adus de fostul presedinte Constantinescu.
Pe de alta parte, Traian Basescu anuleaza din start suspiciunile social-democratilor ca presedintele ar putea folosi serviciul de spionaj intern in propriile jocuri de putere, atragand in acelasi timp de partea sa bunavointa PSD. La investirea lui George Maior, atat noul director al SRI, cat si predecesorul sau, dar mai ales seful statului au vorbit despre urgenta trecerii prin parlament a pachetului de legi privind siguranta nationala. Disputa dintre PNL si PD asupra acestor proiecte este mai veche fiindca PNL ar prefera sa taie din prerogativele serviciilor secrete, in vreme ce PD si presedintele Basescu ar vrea sa le dea puteri sporite. Compromisul pare imposibil, iar lucrurile se vor regla cu ajutorul PSD, care-si doreste structuri informative puternice.
Sustinerea in parlament a pachetului de legi privind siguranta nationala de catre PD si PSD ar putea fi primul pas spre o amicitie de viitor intre cele doua partide care in ultimii ani s-au situat pe pozitii de adversitate. In acest fel, Traian Basescu il someaza pe premierul Tariceanu sa fie ascultator, fiindca are la indemana oricand o majoritate care il poate da jos. Lovitura de forta a presedintelui dovedeste o data in plus flerul sau politic, dar si placerea demolatorului care, in loc sa remedieze o constructie subreda, o inlocuieste cu una noua, fara sa aiba garantia ca va fi neaparat mai solida.