Un surub, extrem de puternic, ii stringe in peisaj pe niste sindicalisti care ani de zile si-au dat la cap.

Ceea ce au pastrat cele doua formatiuni ca asi in mineca ne da o idee despre ce s-a negociat inaintea negocierilor. Unii si-au pastrat procesele pentru a le da la cap “neprietenilor”, iar ceilalti au bani din cotizatiile primilor. Asa nici unii, nici altii, nu mai au nici un interes sa iasa si sa spuna o iota din ce se intimpla acolo, pentru ca nu mai au nevoie de vreun scandal care sa le pericliteze pozitiile capatate cu greu.

Ce te faci insa cu naivii care au crezut in ideea de sindicalism curat si carora nici prin minte nu le-ar fi trecut ca oamenii care vorbeau despre nasterea unui sindicat din lacrimile siderurgistilor vor pactiza cu ceea ce urau mai mult - minciuna si tradarea?

Caci marea deziluzie aici s-a produs. Ani in sir unii s-au batut cu pumnii in piept ca sint curati si cinstiti si au aruncat cu pietre in ceilalti, avind de partea lor trecutul - erau curati. Ceilalti niciodata nu au raspuns acuzatiilor pentru ca nu au vrut sa le dea apa la moara, ori au acceptat ca asta este imaginea lor si pace buna.

Unirea lor pentru binele siderurgistilor a creat insa un sentiment de repulsie. Cei care au suferit de foame si au dat din banii de la gura copiilor lor, pentru ca existenta unui sindicat sa nu fie intrerupta, nu aveau dreptul moral sa se alature celor despre care au sustinut ca sint tradatori.

Despre asta este vorba atunci cind spunem ca exista o tristete si o mihnire a celui care a asteptat sa vada cum se astern lucrurile. Partea cea mai dezastruoasa a aceastei coalitii o reprezinta faptul ca prin gestul lor au anulat credinta ca mai exista pe lumea asta ceva pur si simplu. Dupa ce ani de zile ne-am obisnuit sa-i auzim vorbind despre curatenie sindicala si principii sfinte, acum au dat totul pe nimic. Rasturnarea pe care au produs-o prin gestul lor ii face pe oameni sa gindeasca despre acesti lideri ca nu au facut decit sa mearga pe un teren pe care ceilalti nu l-au calcat niciodata - cel al sufletului si credintei lor.

Altadata, cind un om va striga si va spune ca nu doreste decit binele omenirii, vom sti sa fim suspiciosi, iar cind cineva va plinge, ne vom gindi cu siguranta ca lacrimile lui ascund un scop.

“Cerul senin ne obliga la mai multe intristari decit cel cenusiu, caci ne pune in fata prea multor sperante la care n-avem curajul sa gindim, pe cind ultimul ne ingroapa fara alternative”.

Emil Cioran