Cel mai important eveniment public de politica externa al Romaniei din ultima vreme nu este vreo intalnire la nivel inalt - la Bucuresti sau peste granita-, nici vreo initiativa romaneasca spectaculoasa pe plan international, nici vreo reuniune importanta pe teritoriul Romaniei, cu inalta participare straina. Este, a fost, acest eveniment reuniunea ambasadorilor si a consulilor generali ai Romaniei. Reuniune previzibila, traditionala, rutiniera. Si banala. Presedintele, primul- ministru si ministrul de Externe le-au predicat exponentilor elitei diplomatiei romanesti (n-am la indemana cateva nume notorii) despre prioritatile politicii noastre externe. Aceleasi: integrarea in UE, gesticulatia in NATO, zona strategica a Marii Negre (extinsa, desigur), Republica Moldova... Transnistria... Rusia... si, de buna seama, toate tarile lumii (ca pe vremea raposatului): China, Japonia, Israelul, statele arabe. Mai trebuia spus tarile mici si mijlocii, nealiniate, in curs de dezvoltare, ca sa avem tot tacamul. Au mai fost amenintati, din nou, dinozaurii, securistii, ceausistii, ba chiar si dejistii din corpul nostru diplomatic, precum ca, gata, de data asta nu mai scapa. Ii deblocheaza, cum se zicea despre ofiteri pana prin anii ’50.
In rest, am aflat ca saptamana viitoare ni se va anunta o noua Strategie (cu majuscula) de politica externa si ca in perioada urmatoare Romania va detine „trei presedintii“ ale unor institutii internationale. Nu pe chestie de merit, ci pentru ca ne-a venit randul, prin rotatie. Dar daca tot veni vorba de presedintii, putem constata ca de la o vreme presedintele Romaniei nu se prea mai vede cu omologi de-ai sai nici la Bucuresti, nici pe-afara. Noroc de diverse foruri internationale din care Romania face parte, ca mai inscriem cate ceva la capitolul „intalniri multilaterale la varf“. Ca in ce priveste bilateralele, e cam saracuta agenda. Agenda care si-a scris repede primele randuri, la inceputul mandatului prezidential. Nu ducem dorul intreruperilor de circulatie in Capitala de pe vremea lui Ceausescu, adica pe cand ne stricau media orara niste de-alde Nixon, De Gaulle, Golda Meir, Sadat, Ciu Enlai, ba chiar Bokassa, Idi Amin, Mobutu sau Kim Ir Sen, dar nici chiar asa. Iar dupa vizitele - putine, dar importante - facute de presedintele Basescu, nu avem cunostinta sa fi iesit, cel putin pana acum, mare lucru. Nici cu Rusia, nici cu Ucraina, nici cu Republica Moldova, nici cu Marea Neagra, nici cu axa Washington - Londra - Bucuresti. A iesit, in schimb, ceva cu Irakul: l-am iertat copios de niste datorii. Dar fara nimic in schimb.
Oare de ce aceasta politica eminamente „reactiva“, cum este ea, pudic, denumita? Desigur, nu doar pentru ca postul de consilier prezidential parasit abrupt de Andrei Plesu a ramas vacant. Sau pentru ca America intarzie sa-si numeasca ambasador in Romania.
Daca am fi in continuare malitiosi, am mai observa ca si marile proiecte de conducte petroliere intercontinentale, si autostrazile europene se indaratnicesc sa ne ocoleasca, dupa un scenariu ireprosabil urmat. Scenariu? Pai, nu ziceam noi, inca de pe vremea presedintiei Constantinescu (am avut si asa ceva), ca Romania are o pozitie geostrategica interesanta? La raspantia a trei continente, unde se intalnesc Nordul cu Sudul, Estul cu Vestul (alte puncte cardinale inca nu exista), halta mare pentru Drumul Matasii, Drumul Petrolului etc. åla da scenariu! Numai ca stam mai prost cu regizorul, cu echipa de productie, cu aia, cu aia.