Imagine de-a dreptul biblica. Un preot pasea prin apa revarsata a Dunarii, in drumul sau spre cateva zeci de enoriasi uitati de autoritati. Valurile ii bateau genunchii, iar sutana ii era uda pana la brau. "Apa asta ne spala de pacate", a zis preotul ca despre un lucru care nu era deloc o pedeapsa. A ajuns printre oamenii napastuiti, i-a imbarbatat si, impreuna cu ei, s-a rugat Domnului pentru izbavire. Sub cerul liber si printre lucrurile pe care oamenii si le-au luat din casele inundate.
Vorbele preotului - "apa asta ne spala de pacate" - n-au fost nici manioase, nici fataliste. Multi ar putea sa inteleaga din vorbele preotului ca aceste inundatii venite chiar in Postul Pastelui sunt o pedeapsa. Unii chiar au si spus-o. Erau insa oameni goniti din case de apele revarsate si, de aceea, coplesiti de necazul care s-a abatut asupra lor. Preotul spunea un lucru mult mai simplu, dar mai profund. Vorbea despre un lucru pe care noi il uitam adesea. Facem multe pacate, le ocolim rareori si mult mai rar le marturisim. Pacatuim cu fapta, pacatuim cu vorba, pacatuim cu gandul si nu ne intoarcem cu fata spre Dumnezeu decat la necaz, fara sa avem curajul sa ne recunoastem greselile. Le vedem insa mai repede pe ale altora si pe ei dam vina pentru tot ce ni se intampla. Ceea ce dovedeste cat de greu este sa urmam Calea batuta de Iisus, sa raspundem la chemarea Lui.
Mai mult ca niciodata, am vazut in zilele din urma preotii alaturi de oameni. Cineva incerca sa ne convinga ca este vorba de militantism religios. A fost insa repede pus la punct, tot de un preot, care i-a explicat ca este vorba de misionarism. Sunt multi cei care au deplans in nenumarate randuri faptul ca Biserica Ortodoxa nu este vizibila in tot ceea ce face, dand impresia ca se complace intr-un soi de indiferenta. Misionarismul la care se referea inteleptul preot este insa departe de militantism, de prozelitismul unor culte si secte care se folosesc de mijloace omenesti pentru a-i converti pe oameni.
Zilele acestea am vazut si am inteles mai bine radacinile Ortodoxiei. Poate si pentru ca ele au iesit in evidenta intr-o Saptamana a Patimilor: ale lui Iisus, dar si ale oamenilor loviti de furia apelor. ßi am mai inteles ca radacinile credintei sunt mult mai puternice decat ne inchipuim noi. Lucru pe care par sa-l stie mult mai limpede cei care, prin ispite de tot felul, incearca sa distruga credinta si sa ne faca robi ai pacatelor.