Unul din conducatorii coalitiei aflate la guvernarea Romaniei, dl Dan Voiculescu, presedintele fantomaticului Partid Conservator (ce-or fi vrand ei sa conserve?), propune o taxa suplimentara aplicata firmelor si persoanelor din Romania, pentru a colecta fondurile necesare integrarii europene. Sigur, fiecare are dreptul la minutul sau de prostie. Fiecare poate avea o perioada mai neinspirata in viata. Daca ar fi fost asa, ar fi trebuit sa trecem cu nepasare peste aceasta emanatie intelectuala. Dar propunerea este tipica pentru o categorie de politicieni - nu numai romani, sa ne intelegem bine. Avem probleme? Mai punem o taxa. Apoi infiintam o institutie care sa cheltuiasca banii. Iar dupa cinci ani constatam ca institutia respectiva nu-si face treaba si trebuie reformata. Reformarea institutiei costa bani. Asa ca mai punem o taxa sa reformam institutia care traia din taxe, dar nu-si facea treaba. Si uite asa se tin ocupati unii politicieni, care au dreptate sa spuna ca nu mai au viata particulara, daruindu-se zilnic pe altarul binelui public.
Succesul integrarii europene se masoara la nivel individual. Piata unica europeana a stabilit zeci de standarde (de calitate, protectie a mediului, conservare a energiei, comportament competitiv, drepturile consumatorilor etc.), iar aceste standarde trebuie acum aplicate la nivelul fiecarei firme si fiecarei familii care doreste sa aiba succes personal in piata unica. Contribuabilul european (taxat din greu, de altfel, mult mai mult decat contribuabilul chinez, brazilian sau american) aloca ceva bani pentru ca Romania sa ajunga la aceste standarde. Banii nu sunt multi, in jur de 100 de euro pe cap de locuitor al Romaniei anual. Nu banii europeni sunt de fapt motorul succesului, ci eforturile fiecaruia de a ajunge la acel nivel in care este pe deplin comparabil si competitiv cu oricine altcineva din Uniunea Europeana.
Standardele impuse de Uniunea Europeana nu sunt nici macar in Europa respectate egal, integral si peste tot. Italienii nu mentin deficitul bugetar la nivelurile convenite, deci sunt o amenintare pentru moneda unica europeana. Englezii nu respecta standardele pentru ingrijirea sanatatii. Nemtii nu sunt destul de atenti cu conservarea mediului si cu conservarea energiei. Grecii si suedezii nu investesc destul in invatamantul profesional. Spaniolii nu colecteaza taxele la nivelul cerut, iar intreprinderile lor alimentare nu respecta toate drepturile consumatorilor. Si asa mai departe... Daca faci analiza gradului de "europenizare" a fiecarei societati europene vei constata ca romanii sunt cei mai europeni in privinta unui aspect, dar sunt cei mai putin europeni in alte aspecte. Situatia este similara pentru greci, spanioli, germani sau olandezi. Teoria ca francezii si germanii sunt fondatorii Uniunii Europene si de aceea tot ce fac ei trebuie considerat ca model european a apus de mult in Europa. Mai ales ca germanii si francezii fac de obicei diferit lucrurile, mostenire a unei epoci in care competitia lor atinsese forme istoric inacceptabile.
Adevaratul succes al integrarii europene se masoara la nivel individual si anume prin capacitatea de a face fata competitiei. Dentistul tau trebuie sa ajunga cu operatiile, implanturile, substantele sale la nivelul mediu european. Ferma fratelui tau trebuie sa practice o agricultura eficienta, in asa fel incat din cele zece hectare sa scoata cat scoate si fermierul spaniol sau francez. Firma in care muncesti trebuie sa adopte standardele de calitate europene si procedurile de management eficiente. Locuinta ta trebuie sa obtina un grad maxim de conservare a energiei.
Toate aceste - cum sa le numim? - idealuri individuale solicita cunostinte, bani si efort. Cunostintele sunt disponibile, ele se gasesc peste tot in jurul nostru, dar trebuie cautate, asimilate, impachetate pentru uzul individual. Banii au inceput sa devina disponibili, pe masura ce scade inflatia, creste creditul, aproape fiecare familie din Romania a apelat in ultimii trei ani la credite de consum sau de productie - fie chiar si leasingul pentru masina. Efortul - aici, da, e greu sa te misti si, mai ales, e greu sa te misti sistematic in directia corecta. Un imbold este faptul ca sute de mii de romani muncesc sau au muncit in Occident si au asimilat lucruri pentru care le-ar fi trebuit poate zeci de ani de scoala. Acum le trebuie ambitie sa faca ce au vazut.
Si cum nici un text nu este mai relevant decat un exemplu, iata si exemplul: un taran din sudul Olteniei, tanar, ambitios, cu zece hectare lasate de tata, se hotaraste sa scape de saracie si pleaca la munca in Spania. Acolo lucreaza aproape un an la un fermier din jurul Barcelonei, facand ce stia el mai bine, respectiv agricultura. Muncitor si daruit, in perioadele mai libere pentru agricultura intensiva pe care o facea, mai dadea o mana de ajutor patronului si la restaurantul pentru tiruri pe care acesta il tinea la sosea, in apropiere de ferma. Cand limba i s-a mai dezlegat, fermierul spaniol a aflat cu uimire ca olteanul nostru avea acasa nu patru hectare ca el, ci zece. Iar spaniolul il intreaba uluit: pai, daca ai zece hectare, cum vii sa lucrezi la mine, care am numai patru? Iar olteanul ii raspunde calm si cinstit: nu stiam ce sa fac cu ele. Acum stiu.
Acesta este succesul integrarii europene, nu taxele inventate de politicieni bezmetici: sa stii, sa vrei, sa faci.