Cind oamenii se cearta ani de zile, se jignesc, fac plingeri penale, merg in justitie ducind adevarate meciuri, este clar pentru cei din jurul lor ca acestia sint dusmani de moarte si doar o minune ii mai poate impaca. Atunci cind minunea se intimpla si oamenii care pina mai ieri erau in stare sa-si scoata ochii ajung sa se impace, incep sa curga dilemele.

Daca pina mai ieri situatia era clara, partile beligerante fiind pe pozitii ireconciliabile, azi, cind isi dau mina, nu poti decit sa speri ca intelegerea dintre ei nu ascunde nimic odios. Ani de zile am asistat la un razboi pe cinste intre sindicatele care apara interesele siderurgistilor. Nervi intinsi la maxim, cuvinte urite, acuzatii si de o parte, si de alta, adevarate razboaie care s-au dus atit in fata magistratilor, cit si pe holurile Palatului de Justitie, acuzatii aduse presei considerate de catre toate sindicatele partinitoare si ingrata, toate acestea si multe altele au facut parte din spectacolul oferit galatenilor de sindicalisti.

Fiecare in parte a avut o pozitie cit se poate de clara pina la momentul in care, culmea, s-au impacat! Cel putin asa spun la unison toti cei implicati in acest “tratat”, despre care doar ei stiu ce ascunde. Important in toata aceasta tevatura este ca, dupa momentul marii “impacari”, nimic nu mai este atit de clar.

Daca pina mai ieri existau sindicalisti tradatori, hoti, care se alimenteaza din sudoarea siderurgistului, si sindicalisti devotati ideii de sindicalism curat si cinstit, azi avem parte de un adevarat “curat-murdar, coane Fanica”.

Daca toate procesele reprezentau modalitati de dovedire a tradarii si inselarii adversarilor, azi aflam cu stupoare ca toate principiile s-au dus pe apa Simbetei si ca reclamantii de ieri sint la un pas de a-si retrage toate plingerile si de a inchide toate procesele pentru ca... nu stiu, intre timp si-au dat seama ca s-au inselat asupra calitatii adversarilor?! Nu stiu ce intelege siderurgistul de rind, care a asistat ani la rind la razboiul sindicalistilor, dar cu siguranta nu crede o iota din ceea ce spun sindicalisti cum ca ar fi spre binele lui.

Cind doua organizatii sindicale, recunoscute ca fiind cele mai aprige dusmane, isi dau mina doar pentru a negocia spre binele combinistilor, exista doua variante: ori nu vor face nimic, pentru ca nu se vor intelege in primul rind intre ei, ori vor trada impreuna. Si atunci la ce bun atita tevatura?