Aproximativ o treime din dosarele de venit minim garantat controlate de autoritatile doljene au fost suspendate sau anulate, in perioada aprilie-iulie, dupa ce s-a constatat ca beneficiarii lor nu aveau dreptul sa primeasca acest sprijin.

Numarul persoanelor depistate ca beneficiaza de venitul minim garantat pe nedrept creste de la o luna la alta. "De la demararea controalelor si pana in prezent au fost sistate si suspendate aproximativ 3.100 de dosare de ajutor social, adica 34% din cele 9.000 de dosare active verificate", a declarat Catalin Tiberius Mohora, inspectorul-sef al Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Dolj. Aceasta situatie este urmarea faptului ca in urma controalelor au fost depistate mii de persoane care incasau simultan cu ajutorul social si alte venituri (pensii, salarii, indemnizatii de somaj sau indemnizatii pentru persoane cu handicap) sau care aveau un standard de viata ridicat.

Deficiente depistate la primariile din judet

Campania de verificare a primariilor, precum si a beneficiarilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat s-a derulat pana in prezent in 34 din cele 111 localitati din judet si va continua si in perioada urmatoare, mai ales ca au fost depistate o serie de deficiente referitoare la activitatea primariilor. Aceste deficiente constau, printre altele, in intocmirea defectuoasa a documentatiei aferente punerii in plata a beneficiarilor de ajutor social (anchete sociale cu continut lapidar, irelevant pentru stabilirea situatiei reale socio-economice a eventualilor beneficiari de ajutor social, fiind depistate numeroase cazuri de familii cu standarde de viata ridicate - vile de lux, autoturisme, autoutilitare, microbuze, dotari casnice de lux, utilaje agricole).
Potrivit ultimului "Raport de activitate privind campania judeteana de control desfasurata de catre ITM Dolj, asupra modalitatii de acordare a ajutorului social, in conformitate cu prevederile Legii nr. 416/ 2001 cu modificarile si completarile ulterioare", publicat de ITM, la acestea s-au adaugat si deficiente privind intocmirea si eliberarea adeverintelor beneficiarilor de ajutor social, de catre AJOFM Dolj, fie in sensul nerespectarii periodicitatii obligatorii de trei luni pentru eliberarea acestora, fie prin acordarea acestor adeverinte unor persoane care detineau "calitatea de salariat" simultan cu cea de beneficiar de ajutor social. La acestea s-au adaugat si deficiente referitoare la modalitatea de efectuare a platilor ajutorului social (efectuarea platilor ajutorului social catre beneficiari, prin virament pe card bancar), precum si absenta unei colaborari interinstitutionale care ar permite verificari "incrucisate" in vederea identificarii tuturor persoanelor care beneficiaza de ajutor social in judetul Dolj in mod nelegal, fapt care permite gestionarea defectuoasa a fondurilor provenite de la bugetul de stat pentru sustinerea sistemului judetean de asistenta sociala prin acordarea de prestatii sociale.
Inspectia Sociala a revenit la Ministerul Muncii
Potrivit OUG nr. 68/2010, incepand cu 1 iulie 2010, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale a preluat activitatea de inspectie sociala din cadrul Inspectiei Muncii. Asta dupa ce, la sfarsitul anului trecut, Inspectia Muncii a preluat activitatea Inspectiei Sociale, desfasurand incepand cu 25 noiembrie 2009 si activitati specifice in domeniile prestatiilor sociale, serviciilor sociale si incluziunii sociale. "Aceasta comasare va duce la formarea unei institutii care in total va avea cu 20% mai putine posturi din cele initiale", declara la momentul respectiv Marian Sarbu, ministrul muncii de la acea vreme.