Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a suspendat pentru o saptamana decizia referitoare la obligatia prezentarii extrasului de cont pentru toate vanzarile de actiuni pe bursa. Astfel, CNVM recunoaste implicit ca a gresit cand a luat aceasta hotarare care ar fi putut bloca, cel putin pe termen scurt, activitatea pietei de capital din Romania.
Suspendarea deciziei intervine la cateva zile de la punerea ei in aplicare si este o urmare fireasca la valurile de reactii negative primite de CNVM din partea brokerilor. Acestia au protestat spunand ca masura va bloca cea mai mare parte a tranzactiilor de vanzare de actiuni, intrucat investitorii nu sunt pregatiti pentru asemenea conditii. Ei au continuat apreciind ca obtinerea unui extras de cont dureaza pana la cinci zile. Per ansamblu, brokerii anticipau ca activitatea va fi mult ingreunata, iar ordinele vor fi executate cu intarzieri. Unii dintre ei vorbeau chiar despre un blocaj al activitatii bursei, in timp ce majoritatea lor se temeau de o crestere puternica a preturilor actiunilor aflate la tranzactionare, si asta cel putin pe termen scurt.
Ciprian Ene, purtatorul de cuvant al CNVM, ne-a declarat ca pana la 1 februarie, data la care se ridica suspendarea, Comisia va face precizari la decizia data. El a mai spus ca CNVM se va consulta cu toti reprezentantii pietei de capital si va lua o hotarare numai dupa ce va afla si punctul lor de vedere.
Greseala facuta de Comisie intervine la scurt timp dupa ce partidele aflate la putere au anuntat ca au in vedere o comasare a activitatii de supraveghere si control a CNVM cu cea a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si cu cea a Bancii Nationale a Romaniei.