Vamile de pe granitele de vest ar putea fi mentinute temporar pana la jumatatea anului viitor, iar numarul de regionale vamale ar putea sa fie redus de la zece la opt, a comunicat Autoritatea Nationala a Vamilor. Deocamdata, Guvernul nu a luat o decizie in ce priveste reorganizarea Vamilor de la 1 ianuarie 2007, cand Romania va adera la UE.
Modificarea organigramei nu a fost definitivata, iar propunerea avansata de Autoritatea Nationala a Vamilor are la baza modelul celor zece tari recent integrate in UE. Reorganizarea Vamii este impusa de noul statut al granitelor Romaniei dupa integrare, cand volumul marfurilor care va fi supus vamuirii se va reduce cu 70%. Prin urmare vama romaneasca va fi prima institutie care va deveni europeana la 1 ianuarie. Vama va lucra, dupa aderare, mai mult pentru Comisia Europeana decat pentru statul roman. Taxele incasate de vami vor ajunge, dupa aderare, in proportie de 75%, in bugetul Uniunii Europene, iar restul de 25% vor fi folosite pentru cheltuielile de administrare, potrivit ANV. In prezent, 43% din veniturile bugetului de stat sunt colectate de vamesi, ponderea cea mai semnificativa avand-o incasarile de TVA. Dupa aderare, birourile vamale si controlul vamal la punctele de trecere a frontierelor dintre Romania si Ungaria vor fi desfiintate, iar monitorizarea tranzactiilor va fi facuta prin sistemele electronice de schimburi de date privind TVA si accize (Vies si Seed). Prin schimbul de informatii, statele membre pot urmari circulatia in spatiul comun a marfurilor pentru care nu va mai exista control vamal.
Calin Vesa, directorul Regionalei Vamale Oradea, ne-a declarat ca in cazul in care se va lua decizia sa ramana opt regionale, atunci sunt sanse ca printre acestea sa se numere si regionala pe care o conduce. In cazul in care numarul acestora va fi mai mic, s-ar putea ca regionala oradeana sa dispara.