Actiunea Aerostar Bacau a atins un nou maxim istoric saptamana trecuta, a carei valoare a ajuns pe piata la 53.000 de lei pe 14 ianuarie (fata de o nominala de 25.000 de lei), dupa o tranzactionare cu numai 500 de actiuni si in valoare de numai 26.500.000 de lei. Acesta este cel mai mare pret din ultimele 52 de saptamani la Aerostar.
Cei mai multi dintre cei opt brokeri de la tot atatea societati de servicii de investitii financiare vad insa Aerostar in stationare saptamana viitoare.
SIF Moldova a avut o evolutie mai potolita la bursa fata de inceputul de an, inregistrand o crestere de numai 1,22% saptamana trecuta, de la valoarea actiunii de 8.200 de lei la 8.300 de lei. Dar SIF Moldova a fost una dintre cele mai tranzactionate cinci societati, cu 85 de miliarde de lei. Actiunile Rafo Onesti tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti sunt in stadiul de tranzactionare oprita.
Potrivit Ziarului de Bacau, saptamana trecuta, Bursa de Valori a avut ea insasi o evolutie oscilanta, debutand cu o crestere luni, cand toti indicii au inregistrat maxime istorice si majoritatea societatilor au crescut.
Marti, Bursa a cunoscut o corectie usoara, indicii BET si BET-C scazand, insa BET-FI a atins din nou maximul. Miercuri, scaderea a fost accentuata, toti indicii inregistrand scaderi, ca si majoritatea societatilor, de altfel.
Trendul s-a inversat in ultimele doua zile ale saptamanii, cand indicii au cunoscut aprecieri, iar societatile care s-au apreciat au depasit ca numar pe cele ale caror cursuri au scazut.