Potrivit Euractiv, saptamana trecuta, Comisia Europeana a adoptat Carta Europeana a Cercetatorilor si un Cod de Conduita pentru Recrutarea Cercetatorilor, doua documente vazute ca elemente-cheie pentru politica UE de a face din cercetare o cariera atractiva, ca parte esentiala a strategiei sale de stimulare a cresterii economice si a numarului locurilor de munca.
Carta si Codul de Conduita le vor conferi cercetatorilor drepturi si obligatii egale pe tot teritoriul Uniunii Europene, incercand sa contracareze prevederile locale, regionale, nationale sau sectoriale care nu permit Europei sa utilizeze la maximum potentialul cercetatorilor sai. Adoptarea celor doua reglementari s-a facut datorita pericolului in care se afla obiectivele de la Lisabona si Barcelona, intrucat este nevoie de inca 700.000 de cercetatori pentru a atinge obiectivul alocarii de 3% din Produsul Intern Brut al UE pentru cercetare si dezvoltare si, de asemenea, pentru a-i inlocui pe cercetatorii de varsta avansata. Asta si pentru ca, desi numarul cercetatorilor in UE a crescut, de la 5,4 la mia de angajati in 1999 la 5,7 in 2001, aceasta cifra se afla inca la o distanta uriasa de nivelul din SUA (8,1) sau Japonia (9,1). Adoptarea Cartei Europene a Cercetatorilor si a Codului de Conduita pentru Recrutarea Cercetatorilor este un lucru bun si pentru cercetatorii romani, este de parere Radu Minea, presedintele Federatiei Sindicatelor Lucratorilor din Cercetare Proiectare din Romania (FSLCPR).
Potrivit acestuia, cercetatorii romani sunt foarte bine pregatiti profesional si sunt recunoscuti pe plan international chiar daca din circa 60.000 de cercetatori atestati la noi in tara au mai ramas mai putin de 5.000, restul gasindu-si slujbe in alte tari. Radu Minea considera ca, pentru a ne putea dezvolta cercetarea in spiritul normelor UE, trebuie ca si cei care conduc acest domeniu de activitate sa fie de specialitate.