Comisia Europeana initiaza azi procedurile legale impotriva Romaniei pentru sistemul de impozitare a autovehiculelor, intrucat reglementarile existente discrimineaza unele automobile uzate, a declarat recent comisarul european pentru Fiscalitate, László Kovacs, citat de Reuters si preluat de Mediafax.
Procedurile impotriva Romaniei vor fi initiate printr-o scrisoare de notificare oficiala transmisa Guvernului, aceasta fiind prima etapa a unui proces care se poate incheia la Curtea Europeana de Justitie, in cazul in care autoritatile romane nu modifica reglementarile. Scrisoarea de notificare este prima masura legala care poate fi luata in cazul in care un stat membru UE aplica o taxa discriminatorie fata de restul produselor din cadrul statelor membre. Aceasta prima etapa fiind declansata, Guvernul are la dispozitie, incepand de azi, doua luni pentru a formula un raspuns oficial. Daca pana in mai raspunsul autoritatilor de la Bucuresti nu este satisfacator, Comisia va emite un aviz motivat, prin care statul membru este obligat sa aplice prevederile acestuia in cel mult doua luni. Daca statul mem-bru continua sa incalce dreptul comunitar, Comisia poate aduce cazul in fata Curtii Europene de Justitie, care va lua o decizie ce devine obligatorie. Daca statul membru nu respecta nici decizia Curtii, CE va chema pentru a doua oara statul roman in fata Curtii de Justitie si va putea solicita impunerea unei amenzi. Pana la aceasta etapa s-a ajuns in cazul Ungariei, care acum trebuie sa le returneze cetatenilor sumele pe care le-au platit pentru taxa auto de prima inmatriculare.
Reamintim ca taxa a fost introdusa la inceputul acestui an de catre autoritatile de la Bucuresti. Valoarea taxei este stabilita in functie de capacitatea cilindrica a masinii, de vechime si de norma de poluare. In cazul masinilor vechi, taxa este mai mare si poate ajunge la peste 8.000 de euro pentru masinile cu o capacitate de peste trei litri si clasificate ca non-euro.

Nu si nu, pe banii statului!

Premierul Calin Popescu-Tariceanu si ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, sustin sus si tare ca Romania nu trebuie sa renunte la aceasta taxa de prima inmatriculare, pe motiv ca nu doresc ca Romania sa fie transformata "intr-o lada de gunoi" a masinilor uzate.
Incapatanarea guvernantilor s-ar putea sa coste multi bani statul roman, daca intr-un final vom ajunge in situatia Ungariei. Pentru a impaca si capra, si varza, producatorii europeni de masini propun introducerea unei taxe auto unice, calculata doar pe baza emisiilor de dioxid de carbon. Pentru ca banii din taxa pe CO2 vor merge la bugetul Uniunii, si nu la bugetele nationale, Comisia Europeana va reusi cu greu sa introduca o astfel de taxa.