B365.realitatea.net informeaza: Au inceput sapaturile la statia de metrou Academia Militara (Autor : Catalin Doscas)

Primele cupe de pamant de pe santierul de la Razoare au fost incarcate in camioane inca de vineri dimineata. Lucrarile la peretii viitoarei statii de pe Magistrala 5 au inceput efectiv dupa ce, pret de cateva saptamani, s-a muncit la amenajarea santierului.
Inceputul lucrarilor presupune saparea unui sant in forma dreptunghiulara, adanc de 30 de metri care va fi umplut cu beton. Acesta va reprezenta practic peretii viitoarei statii de metrou dupa ce pamantul dintre acestia va fi excavat in totalitate. In spatiul ramas liber vor fi introduse masinile de forat care vor "pleca" prin subteran, atat spre Drumul Taberei cat si spre Eroilor. Concret, prima etapa a lucrarilor de la Academia Militara presupune realizarea asa-numitilor "pereti mulati" - scheletul statiei care va inghiti zeci de betoniere si kilometri de fier beton. Santurile vor trece peste vechea strada Razoare si se vor "lega" in dreptul percelei de vis-a-vis, expropriata de Metrorex si curatata de imobile. De altfel, sustin reprezentantii companiei, in comparatie cu celelalte statii la Academia Militara lucrarile vor fi intotdeauna cu un pas inainte.
Magistrala 5 a metroului bucurestean va cuprinde tronsonul Drumul Taberei - Universitate si Universitate - Pantelimon. In prima faza vor fi date in folosinta cele 13 statii de pe tronsonul Drumul Taberei - Universitate: Ghencea, Raul Doamnei, Brancusi, Valea Ialomitei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Favorit, Orizont, Academia Militara, Eroilor 2, Hasdeu, Cismigiu, Universitate 2
Potrivit Metrorex, firmele care au castigat licitatia pentru metroul din Drumul Taberei au la dispozitie cel mult 25 de luni pentru executarea tunelurilor si a structurii si cel mult 18 luni pentru finisarea statiilor.
"In 2015 vom da in folosinta tronsonul Drumul Taberei-Eroilor", a declarat directorul Metrorex, Gheorghe Udriste.