Autoritatile de la Berlin s-au gandit sa introduca, de la 1 ianuarie 2005, o taxa pentru toate autocamioanele care tranziteaza Germania. Si asta, dupa ce austriecii au introdus si ei o taxa de drum de la 1 ianuarie 2004.
Astfel, camioanele care vor tranzita autostrazile germane vor plati o taxa de 12,4 eurocenti pe kilometru. Oficialii germani spun ca sistemul nu poate fi folosit ca scuza pentru cresterea preturilor la produsele transportate pentru ca pretul transportului se va majora cu numai 7-8 procente.
De altfel, spusele celor de la Berlin sunt confirmate si de transportatorii din Romania, dar nu trebuie sa trecem peste faptul ca orice taxa in plus se adauga la costul de transport.
Dar daca taxa austriecilor a fost “sarita“ pentru ca transportatorii romani au ales alte rute, de nemti nu se poate trece fara sa se plateasca.
“Pentru camioanele care trec prin Germania se vor modifica tarifele de transport cu 200 de euro pentru ca si costurile in plus vor fi tot atata“, spune vicepresedintele Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR), Ioan Lixandru.

Cine “sare“ taxa plateste 20.000 de euro amenda!

Pentru ca nici un camion sa nu treaca fara sa dea banul, autoritatile germane vor folosi un sistem pe baza de satelit. Amenda pentru neplata taxei ajunge la 20.000 de euro.
“Tehnologia functioneaza, iar sistemul poate intra in functiune“, a declarat ministrul german al Transporturilor, Manfred Stolpe, citat de Reuters. Potrivit oficialului german, avansul preturilor ar trebui sa fie de sub 0,15%, respectiv 1,2 eurocenti la un kilogram de banane sau de 0,4 eurocenti pentru un borcan de iaurt. Autostrazile din Germania inregistreaza cel mai aglomerat trafic din Europa, fiind traversate in medie de 1,4 milioane de autocamioane in fiecare an. Sistemul ar fi trebuit introdus in august 2003, insa autoritatile germane s-au lovit de o serie de probleme tehnice.

Din 2006 va fi introdusa varianta imbunatatita

De altfel, nemtii au solicitat companiei care a dezvoltat tehnologia daune de 4,6 miliarde de euro. Iar varianta care va fi introdusa din ianuarie 2005 va fi imbunatatita in 2006. Principala problema pe care o va ridica implementarea sistemului in cauza va fi echiparea camioanelor cu dispozitive care sa permita taxarea automata a firmelor de transport care detin vehiculele. Cu toate ca firmele care vor opera sistemul estimau sa instaleze 500.000 de astfel de dispozitive pana la sfarsitul anului, numar ce ar acoperi traficul obisnuit de pe autostrazile germane, pana la lansare va fi posibila punerea in functiune a doar 300.000 de unitati.