Pentru a avea un sistem de termoficare eficient, Primaria Craiova va fi nevoita sa gaseasca bani sa investeasca in modernizare acestuia. La ora actuala previziunile sunt sumbre. Singura speranta este ca banii necesari sa vina de la guvern.
Guvernul a adoptat miercuri Programul termoficare 2006-2009, calitate si eficienta, un program de investitii la nivel national, al carui scop este eficientizarea sistemelor de producere si distributie a energiei termice. Fondurile necesare implementarii vor fi obtinute prin imprumuturi angajate si garantate de stat prin Ministerul Finantelor Publice (MFP).
Valoarea programului, la nivel national, este de 13,4 miliarde RON si cuprinde doua componente. In timp ce prima vizeaza eficientizarea sistemului pana la scara blocului, cea de-a doua tine de consumatorul final si se refera la rentabilizarea retelelor interioare, de alimentare cu apa calda si caldura ale imobilelor, contorizarea individuala si reabilitarea termica a fatadelor, teraselor si tamplariei exterioare. Rambursarea imprumuturilor pentru prima componenta se va face in procent de 50% din bugetul MFP, respectiv 50% din bugetele consiliilor locale care vor beneficia de acest program.
Pentru cea de-a doua componenta, imprumuturile vor fi rambursate in rate, pe o perioada de 15 ani, de catre proprietarii cladirilor ce vor beneficia de program. Autoritatile locale craiovene va trebui sa elaboreze strategii de alimentare cu energie termica si studiile de fezabilitate pentru a beneficia de banii pentru investitii.
Primaria Craiova are idei, dar nu are bani
Autoritatile locale au incercat si ele sa gaseasca solutii viabile pentru eficientizarea activitatii Regiei Autonome de Termoficare (RATf) Craiova. Desi nu duc lipsa de idei, acestea stau prost la capitolul bani pentru investitii. La ora actuala, regia are de recuperat un debit de aproximativ 980 de miliarde de lei. Pentru a reusi sa incaseze uriasa suma, conducerea regiei, in colaborare cu primaria, s-a gandit sa puna la punct o strategie. Prin implementarea acesteia, factura platita de populatie, pentru caldura, va reflecta cu exactitate consumul individual. Viceprimarul Sorin Iordache a explicat ca, din acest motiv, se vor transforma cateva centrale termice (CT) in puncte termice (PT), se vor inlocui conductele care transporta agentul termic si va fi finalizata contorizarea scarilor de bloc.
"Trebuie sa facem studiu de fezabilitate, pana la 31 iunie, insa nu stiu daca vom avea timpul necesar. Apoi mai avem o problema in ceea ce priveste suma necesara, pe care trebuie sa o alocam la o rectificare bugetara, poate chiar in aprilie. Trebuie sa vedem si cate asociatii de proprietari sunt de acord sa implementeze ce-a de a doua componenta privind reabilitarea termica a blocurilor", a precizat Iordache.
200 de miliarde de lei pentru investitii la Craiova
Cum insa socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, primaria a ramas cu ochii in soare cand a venit vorba sa gaseasca bani pentru punerea in aplicare a strategiei. Mai exact, este vorba de 200 de miliarde de lei, suma pe care RATf Craiova nu o are in prezent. "Nu avem prevazut in bugetul local vreun ajutor pentru regie. Incercam la rectificarile bugetare sa mai castigam treptat din suma de care au nevoie", a spus Iordache.
Transformarea a noua CT in PT presupune un cost, in baza studiului realizat de regie, de aproximativ un milion de euro. La aceasta suma se adauga 100 de miliarde de lei, cat costa adaptarea retelelor de transportare a aburului de la CET.
In ceea ce priveste conductele regiei, acestea se intind pe o lungime de 560 km, din care din 1999 au fost modernizati 240 km. "Anul trecut am reusit sa inlocuim zece kilometri de conducta pentru care am platit 20 de miliarde de lei. Si in 2006 am avea nevoie de aceasi bani, insa nu stim de unde sa ii luam", a precizat Tatian Tudorache, directorul RATf Craiova.
Pentru finalizarea actiunii de contorizare a ultimelor 2.400 de scari de bloc ar mai fi nevoie de 30 de miliarde de lei.
Gigacaloria se va scumpi din toamna
Tot in acest an, conducerea regiei are o veste proasta pentru populatie, deoarece pretul gigacaloriei va creste vertiginos. La ora actuala costul gigacaloriei la PT ajunge la 1.740.000 de lei, iar la CT - 2.000.000 de lei. Consumatorii platesc insa doar 1.214.000 de lei pe gigacalorie, restul fiind subventionat de Primaria Craiova. Din cele 200 de miliarde de lei pe care primaria trebuia sa le achite regiei, in 2005, la capitolul bani pentru subventie, a fost virata doar jumatate din suma.
"Vor fi doua scumpiri, una in toamna si cealalta la 1 ianuarie 2007, cand trebuie sa eliminam total subventia la caldura. Atunci, craiovenii vor fi nevoiti sa plateasca gigacaloria la pretul cu care este produsa", a mai spus vicele Iordache.
Reprezentantii asociatiilor de proprietari nu au primit prea bine anuntata scumpire. Erminica Logofatu, administrator la Asociatia nr. 9 Valea Rosie, sustine ca oamenii se vor revolta si vor iesi in strada daca vor fi nevoiti sa plateasca mai mult pentru caldura. "Abia recuperam acum datoriile de la ei, dar cand va trebui sa ne dea mai mult? Cei mai multi nu au de unde sa plateasca! I-am dat si in judecata, dar degeaba, incasarile nu au crescut foarte mult", a incheiat Erminica Logofatu.