In plina criza economica, cei cu bani lichizi ar putea profita de preturile care au scazut peste noapte pentru a achizitiona imobile sau terenuri. Spre exemplu, in localitatea Valu lui Traian, un lot de aproximativ 500 mp, pentru care, acum 6 luni, proprietarii cereau peste 20. 000 de euro, acum abia daca depaseste 10. 000 de euro, la licitatiile organizate de Consiliul Local. Florin Mitroi, primarul din localitate, a decis sa scada preturile terenurilor scoase la licitatie, indiferent de zona in care se afla acestea. Loturile scoase la vanzare au utilitati, iar suprafata acestora variaza, anume pentru a se adapta pretentiilor, dar si buzunarului cumparatorilor. Astfel, daca pana acum metrul patrat de teren costa 90 de euro, acum acelasi teren poate fi cumparat cu 70 euro pe metru patrat. Exista si zone in care metrul patrat de pamant nu costa mai mult de 20 de euro, iar in zona industriala pretul a coborat la 10 euro/mp. Cei care achizitioneaza terenurile pot solicita prelungirea termenului de plata, precum si esalonarea sumelor datorate. Singurele conditii sunt ca potentialul cumparator sa aiba cetatenie romana si sa achite 30% din pret in primele 60 de zile. "Una dintre promisiunile mele din campanie a fost ca voi ajuta tinerii sa isi faca un camin. Ma tin de cuvant", a explicat primarul Florin Mitroi, care din 2004, de cand a castigat primul mandat, a oferit peste 200 de loturi gratuite tinerilor din localitate, alte 100 fiind in asteptare. "A venit timpul sa ne gandim si la cei care nu indeplinesc criteriile pentru a lua un teren gratuit, dar nu isi permit nici sa cumpere de la particulari", a mai spus Mitroi. Terenurile nou evaluate vor fi scoase la licitatie pentru prima data peste doua saptamani. (Nicoleta BACIU)