Aproape 500 de firme doljene au cerut in ultimele zile la Oficiul Registrului Comertului Dolj suspendarea activitatii pe trei ani. Administratorii spera sa scape de plata impozi-tului forfetar, desi actul normativ nu spune nimic despre scutirea firmelor suspendate. Normele metodologice clarifica situatia.

Zeci de administratori de firme private au venit saptamana aceasta, la sediul Oficiului Registrului Comertului (ORC) Dolj, pentru a cere suspendarea activitatii firmelor pe o perioada de trei ani, dupa ce, in ultimele zile ale lunii aprilie, sute de firme au solicitat suspendarea activitatii de teama impozitului forfetar care "curge" de la debutul lunii mai. Potrivit datelor furnizate de ORC, in ultimele zile din aprilie, 411 societati din Dolj au cerut suspendarea activitatii. Pe toata luna, numarul firmelor care au cerut suspendarea a ajuns la 476, in conditiile in care, in aceeasi luna din 2008, doar 11 societati si-au suspendat activitatea. In judet sunt aproximativ 27.000 de societati active, potrivit Directiei Generale a Finantelor Publice Dolj. Dintre acestea, doar in jur de 16.000 au activitate, iar restul de aproximativ 11.000 sunt fara activitate. OUG nr. 34/2009, care stabileste modul de plata a impozitului forfetar, spune ca platesc impozit societatile care au cifra de afaceri intre 0-12.000 de lei, dar nu precizeaza ceva despre situatia societatilor care au activitatea suspendata.

"O mare nedreptate"

La ORC Dolj, oamenii de afaceri erau debusolati. "Banuiesc si eu ca daca este suspendata activitatea nu voi plati impozitul forfetar. Daca va trebui sa platesc impozit, o voi desfiinta", a spus Razvan Costinas, administrator. "Mi se pare o nedreptate sa platesti impozit daca ai zero lei venit. M-a luat prin surprindere ordonanta si am decis sa suspend activitatea firmei, pentru ca ma costa doar 400 de lei. Daca o radiez, costa 2.000 de lei. Intr-adevar, in ordonanta nu scrie ca suntem scutiti de impozit daca suspendam activitatea. Credem ca normele metodologice fac precizari clare si speram sa nu platim impozit. Nu e corect sa platesc 22 de milioane (de lei vechi - n.r.) impozit forfetar, daca am cifra de afaceri zero", a spus Constantin Surcel, administrator de firma. "Venit zero este considerat venit in Romania, va intreb eu? Tinem firmele si nu le dizolvam pentru ca speranta moare ultima", a spus Doina Chirita, reprezentanta unui comerciant.
"Costa foarte mult desfiintarea. Am ales sa suspendam activitatea ca sa nu platim impozitul", a spus si Mihai Georgescu, administrator. Oamenii de afaceri craioveni au mai spus ca OUG nr. 34/2009 "a intrat prea repede in vigoare".
Firmele inactive nu platesc impozit

Potrivit normelor metodologice la OUG respectiva, publicate in Monitorul Oficial, pe 30 aprilie, nu intra sub incidenta impozitului minim societatile care la 1 mai 2009 se aflau in inactivitate temporara. Daca inactivitatea inceteaza in cursul anului 2009, atunci se plateste impozit pentru perioada aferenta de la incetarea inactivitatii pana la 31 decembrie 2009, potrivit normelor. Firmele care au cerut in ultimele zile din aprilie suspendarea activitatii, dar nu au primit inca decizia judecatorului vor plati impozit pentru luna mai.
Scapa de forfetar
Potrivit Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 34/2009 (adica HG nr. 488/2009), "nu sunt obligate la plata impozitului minim societatile aflate in inactivitate temporara, inscrise in Registrul Comertului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare".