Procurorii Parchetului Tribunalului Bihor au emis mandate de arestare pe 29 de zile pe numele a doi tineri suspectati ca luna trecuta au jefuit o masina a Postei din care au furat un sac cu 35.000 de lei noi.
Cei doi suspecti au varste de 22, respectiv 26 de ani, si au fost identificati in baza declaratiilor a zece martori si a portretului-robot intocmit unuia dintre ei.
Comisarul Liviu Popa, seful Inspectoratului de Politie al judetului Bihor, a declarat ieri ca politistii au reusit sa faca legatura dintre masina folosita la comiterea infractiunii, un BMW visiniu inmatriculat cu numere provizorii, si cei doi suspecti. De asemenea, la perchezitia facuta in locuinta unuia dintre tineri a fost descoperita si casca de motociclist folosita pentru mascarea fetei in timpul atacului.
Surse din interiorul Politiei au declarat ca tanarul in varsta de 22 de ani provine dintr-o familie cu posibilitati materiale foarte bune, parintii sai fiind proprietarii unui hotel din Oradea. Celalalt suspect, care are la activ inca doua condamnari pentru furt, a fost prins de politisti in Muntii Padis, dupa ce la actiunea de cautare au colaborat si un detasament de jandarmi, lucratori silvici si localnicii din zona.
Banii furati nu au fost inca recuperati, insa a fost instituit sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor familiei tanarului de 22 de ani, care pare sa fi fost conducatorul operatiunii, pregatita cu cel putin o saptamana inainte de a fi executata. (A.M.)