Protestul inaintat de catre investitorii din turism din sudul litoralului - Comitetul Director al Asociatiei Investitorilor din Statiunea Turistica Venus - cuprinde si mai multe acuze aduse administratiei locale. Printre acestea se numara faptul ca "spatiile publice arata deplorabil, cu trotuare si alei ce constituie adevarate capcane, spatii verzi arse de soare si neingrijite, iluminat public obscur, lipsa cosurilor de gunoi, care da un aspect lugubru, caini comunitari care bantuie peste tot, plaje si faleze murdare si neintretinute", dupa cum se arata in comunicatul de presa emis de AISTV. "Anul trecut, in aceasta perioada a anului nu mai aveam locuri libere la hoteluri. Acum sunt unitati cu cel mult 60% grad de ocupare. Pierderile pe care le vom inregistra la finele sezonului vor fi de sute de mii de euro fiecare...", afirma Lucian Iftimie, presedintele AISTV. Pus in tema referitor la acuzatiile ce se aduc administratiei pe care o conduce, primarul Mangaliei, Zamfir Iorgus, ne-a declarat ca iluminatul public in statiuni este problema societatii Electrica, Primaria neavand un cuvant de spus in aceasta privinta, iar patronii de unitati de alimentatie publica sunt cei care aciueaza si incurajeaza cresterea cainilor vagabonzi: "Daca cineva si-a facut treaba in acest sezon estival, aceea este Primaria, care a avut grija, contrar celor afirmate in protestul patronilor din Venus, atat de spatiile verzi, cat si de strazi, trotuare, care arata, in buna parte, impecabile", afirma edilul sef al Mangaliei. In privinta Festivalului Callatis, primarul Iorgus este de parere ca numarul cel mai mare de turisti care vin pe litoralul sudic in luna august se datoreaza in primul rand acestei manifestari, devenita emblematica pentru Mangalia.