Potrivit Ordinului 331 din 23 mai al ministrului agriculturii precizeaza ca producatorii agricoli sau crescatorii de animale, persoane fizice sau juridice, constituiti sub forma de asociatii familiale, daca obtin un atestat in acest sens din partea Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Bihor, vor beneficia anul acesta sprijin direct acordat producatorilor agricoli din sectorul vegetal, reglementat prin intermediul Ordonantei de Urgenta 20/2006.
Sprijinul in cauza este deosebit de important, gama culturilor astfel subventionata suprapunandu-se in mare parte peste cea utilizata de majoritatea producatorilor din sectorul vegetal. Cel mai mic sprijin este de cinci milioane de lei vechi pe hectar, in cazul soiei nemodificate genetic, dar, in cazul legumelor ecologice cultivate in solarii, subventia ajunge la 70 de milioane de lei vechi pe hectar, la care se adauga castigurile din vanzarea productiei pe piata. Dupa parcurgerea procedurilor de rigoare, acestea vor obtine un atestat din partea DADR, care poate fi utilizat pentru obtinerea tuturor facilitatilor, dar si de alte facilitati, in special, dupa integrarea Romaniei in UE. Atestatul nu este deloc dificil de obtinut, dar, pentru a intra in posesia acestuia, solicitantul va depune o cerere in acest sens, al carui model e precizat in ordin, catre DADR, cerere care va trebui insotita de un dosar care va contine o serie de documente, printre care vor trebui sa se regaseasca o copie de pe actul de identitate al solicitantului daca este persoana fizica, documentul care dovedeste pregatirea profesionala a unui membru al fermei pentru profilul de activitate, o copie de pe actul constitutiv, certificatul de inmatriculare sau orice act care dovedeste calitatea de persoana juridica a solicitantului si o declaratie-tip pe propria raspundere, din care trebuie sa rezulte numarul membrilor familiei care lucreaza in ferma si, respectiv, numarul persoanelor angajate cu contract de munca. De asemenea, se va preciza profilul productiei agricole si destinatia productiei catre orice forma organizata de piata sau angajamentul ca terenurile achizitionate vor fi folosite pentru realizarea investitiilor in productia agricola. La dosar vor fi depuse si documente care atesta detinerea terenului agricol in proprietate, arenda sau concesiune, dupa caz. Atestatul eliberat va cuprinde, pe langa datele de identificare, activitatea principala a fermei si activitatile secundare, dar si locul de desfasurare a activitatii si, dupa caz, a activitatilor secundare. Anularea atestatului se poate face fie in baza unei cereri de renuntare, fie atunci cand se constata ca una dintre conditiile de atestare nu mai este indeplinita, dar acest lucru atrage imposibilitatea de a beneficia de subventiile in cauza.