Ministerul Finantelor Publice intentioneaza sa vanda in ultimul trimestru din an titluri de stat de 7 miliarde de lei, ceea ce ar duce valoarea totala a imprumuturilor de pe piata interna cu 1,7 miliarde lei peste suma indicata pentru anul 2008, potrivit unui anunt al institutiei. "Aceasta valoare este indicativa si se datoreaza, pe de o parte, cresterii valorii absolute a necesarului de finantat a deficitului bugetar si refinantarii datoriei publice guvernamentale, urmare a estimarii unei cresteri economice mult mai mari decat cea estimata la momentul lansarii calendarului anual, si, pe de alta parte, diminuarii intrarilor de credite externe, care au fost avute in vedere ca sursa de finantare a deficitului bugetar la inceputul anului", se arata in anuntul Ministerului Economiei si Finantelor. In primele noua luni din acest an, Trezoreria a vandut obligatiuni de tip banchmark si certificate in valoare cumulata de 5,7 miliarde lei. Atragerea in totalitate a sumelor programate pentru ultima parte a anului ar ridica imprumuturile pe 2008 la 12,7 miliarde lei, fata de cele 11 miliarde lei anuntate la inceputul anului.
Din suma programata pentru ultimele trei luni mai mult de jumatate reprezinta certificate de trezorerie, instrumente cu scadenta sub un an. Astfel, Finantele au indicat sase emisiuni de certificate de trezorerie, in suma totala de 4 miliarde de lei, din care jumatate s-ar putea atrage in luna octombrie, prin doua licitatii de cate un miliard de lei, stabilite pentru datele de 8 si 22 octombrie. Urmatoarele emisiuni, toate in valoare de cate 500 de milioane lei, vor avea loc in 12 si 26 noiembrie, respectiv 10 si 24 decembrie.
In ultimul trimestru sunt programate cate doua licitatii de obligatiuni de tip banchmark in fiecare luna, cu valori indicative de cate 500 de milioane lei. Emisiunile vor fi lansate in datele de 2 si 16 octombrie, 6 si 20 noiembrie, 4 si 18 decembrie.
Finantele au precizat ca vor fi redeschise emisiuni cu scadenta la 3 si 5 ani, si va fi lansata o noua emisiune cu maturitate de 10 ani.