Preturile de consum au crescut in octombrie cu 1,06%, fata de 0,4% in septembrie, pe fondul scumpirii semnificative a serviciilor si a produselor alimentare, iar rata anuala urca utor, la 7,39%, comparativ cu 7,3% in luna precedenta, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). In luna octombrie, tarifele la servicii au crescut pe medie cu 2,23%, in timp ce marfurile alimentare au avut preturi cu 1,14% mai mari fata de luna anterioara. Marfurile nealimentare au inregistrat scumpiri la jumatate din media preturilor de consum, respectiv de 0,52%
Cele mai importante modificari de tarife au fost consemnate la serviciile de cinematografie, teatre, muzee, cheltuieli cu invatamantul si educatia (4,59%), la telefonie (3,35%) si transport aerian (3,35%). Daca in prima categorie cresterea reprezinta un comportament sezonier, inceputul anului scolar, urmatoarele doua majorari de tarife sunt efectul direct al deprecierii monedei nationale, care a pierdut in medie, in octombrie, 3,3% fata de euro. De asemenea, chiriile s-au scumpit in octombrie cu aproape 2%, evolutie corelata, cel mai probabil, cu inceperea anului universitar.
La categoria marfurilor alimentare, pretul la oua a urcat puternic, cu aproape 10%, dar scumpiri deloc neglijabile au avut loc si la legume (3,68%) si branzeturi (3,45%). Dintre alimentele incluse in cosul preturilor de consum, doar patru produse au inregistrat ieftiniri, dar mult mai mici, respectiv sub 1,1%.
La marfuri nealimentare se remarca ieftinirea cu 0,3% a preturilor combustibililor. In acelati timp, preturile autoturismelor si pieselor de schimb au urcat cu 2,91%, iar tutunul si tigarile s-au scumpit cu 2,56%, potrivit INS.
Cresterea medie a preturilor pe total in ultimele 12 luni (noiembrie 2007 - octombrie 2008) fata de precedentele 12 luni (noiembrie 2006 - octombrie 2007) determinata pe baza IPC si cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este 7,9%.
Rata medie lunara a inflatiei din primele zece luni a fost de 0,6%, comparativ cu 0,5% in acelasi interval din 2007.
In ultimul raport trimestrial asupra inflatiei, Banca Nationala a Romaniei a revizuit in usoara crestere prognozele privind inflatia in 2008 si 2009, de la 6,6% la 6,7%, respectiv de la 4,2% la 4,5%, mentionand ca scenariile inglobeaza incertitudini tot mai mari. Tinta de inflatie stabilita de BNR si Guvern este de 3,8% pentru acest an si 3,5% pentru 2009.