Sediile de circumscriptii sanitar-veterinare, locuintele de serviciu si anexele, precum si terenurile aferente se vand de catre Agentia Domeniilor Statului (ADS), prin atribuire directa concesionarilor activitatii sanitar-veterinare publice care isi desfasoara activitatea in aceste imobile.
Decizia a fost luata ieri de deputati, care au adoptat o ordonanta din 2004 privind vanzarea bunurilor imobile in care se desfasoara activitati de asistenta sanitar-veterinara. Concesionarii bunurilor imobile pot cumpara, in baza unei solicitari scrise, un singur imobil dintre cele aflate in concesiunea lor. Cat priveste bunurile care nu pot face obiectul vanzarii, acestea raman in continuare in regim de concesiune. Pretul de vanzare va fi stabilit in urma unei evaluari care va evidentia investitiile efectuate de solicitant. Valoarea investitiilor deduse nu poate depasi 50% din pretul de vanzare stabilit prin raportul de evaluare.
Un amendament al comisiei precizeaza ca ADS va incheia contracte de vanzare-cumparare cu concesionarii bunurilor imobile, avand ca obiect suprafetele rezultate din masuratori cadastrale. In ceea ce priveste vanzarea imobilelor cu plata in rate, se da un avans de 20%, dupa care rate trimestriale esalonate pe 10 ani, cu perceperea unei dobanzi anuale. Desi ordonanta a fost respinsa de Senat la inceputul lui martie, totusi, prin puterea decizionala a Camerei Deputatilor, Legea va fi trimisa spre promulgare.