Bauturi-nobile.ro publica articolul "Distilarea traditionala", pe care il puteti citi in continuare.
Whisky-ul de malt se face din trei ingrediente principale: orz, apa si drojdie. Mai intai orzul e cufundat doua-trei zile in apa, pentru a initia procesul de germinare.
Dupa aceea, boabele sunt mutate in instalatii de maltificare (valturi sau sladarii - "sladul" e alt termen pentru malt folosit in industria alimentara romaneasca, iar sladaria e o platforma pe care se usuca maltul). Aici, germinarea continua, transformand amidonul din orz in zaharuri care vor "hrani" drojdia in timpul procesului de fermentare.
Dupa 6 - 7 zile, boabele care acum se numesc malt verde au adunat suficienta dulceata, asa ca germinarea e oprita in cuptoare de uscare. Aici, maltul se usuca fie cu fum de turba, ca in Scotia (de aici si aroma tipica de fum), fie prin caldura uscata (in Irlanda si Statele Unite).
In continuare, maltul e macinat, amestecat cu apa calda si pus in butoaie de brasaj (adica de producere a decoctului de malt). Opt ore mai tarziu, cand apa a fost schimbata de trei-patru ori, decoctul e gata, dar si foarte fierbinte. Dupa ce se raceste la 20 de grade, lichidul ajunge in vasele de fermentare, unde e amestecat cu drojdie. In doua-trei zile, fermentatia se incheie, iar rezultatul sau, numit "wash", are un continut alcoolic de 5-8% si e gata de distilare.
Cel mai important element in distilarea whisky-ului e alambicul insusi. Acesta e facut totdeauna din cupru, iar forma sa e esentiala in obtinerea produsului final, ea determinand ce substante si cat din ele ajung in alcool in timpul distilarii. De aceea, cand un alambic trebuie inlocuit, noua instalatie este copiata in cel mai mic detaliu dupa cea scoasa din uz. In general, whisk-ul de malt e distilat de doua ori, desi producatorii irlandezi si cativa dintre cei scotieni o fac de trei ori.

Maestrul distilator

Cel mai important personaj in acest moment e maestrul distilator. Sarcina lui este sa selecteze din alcoolul rezultat la a doua distilare doar pe cel bun de pus la invechit, evitandu-l pe cel slab produs la inceputul procesului. Iar treaba e cu atat mai delicata cu cat orice greseala nu se va vedea decat dupa cativa ani de pastrare.
Cand acest alcool pe care specialistii il numesc "mijloc" sau "inima sarjei" ajunge la o tarie in jur de 63%, e momentul sa fie pus la invechit.
Neaparat in butoaie de stejar, care inainte vor fi adapostit Scotch, sherry, sau bourbon. Tocmai lemnul aromat va darui in timp distilatului nobila nuanta chihlimbarie. Pentru a putea fi numit whisky, distilatul trebuie sa stea la invechit minim trei ani. Si sa fie pregatit sa-si piarda din tarie.
Cam 1-2% din alcool se evapora anual prin lemn, scotienii numind aceasta jertfa "partea ingerilor". Insa din fericire pentru noi, majoritatea whisky-urilor sunt tinute la invechit intre 8 si 12 ani.
Inainte sa fie imbuteliat, whisky-ul e diluat cu apa pura. Taria minima pentru a-si putea purta mandru numele e de 40%, dar exista si whisky-uri de 43%, 46% sau chiar mai tari, pentru editiile speciale dedicate cunoscatorilor. Insa cele mai norocoase sticle sunt umplute direct din butoi si sunt numite "cask strength" (tarie de butoi), cel mai nobil tip de whisky.