Romania, Ucraina si Slovacia vor incheia in curand protocoale pentru stabilirea procedurilor de vanzare a combinatului siderurgic de la Krivoi Rog, unde cele trei parti sunt coproprietare, potrivit publicatiei "Ukrainian Journal", preluate de Mediafax. Protocoalele vor stipula faptul ca Ucraina, prin intermediul unei licitatii, isi va vinde participatia la combinat. Tot aici mai este prevazut si faptul ca firma castigatoare trebuie sa ajunga la un acord cu celelalte doua parti, Romania si Slovacia, a declarat ministrul ucrainean pentru Industrie, Volodimir Sandra.
Romania a participat, incepand din 1987, la realizarea combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu continut de fier de la Krivoi Rog. Sumele investite de partea romana se ridica la aproximativ 800 de milioane de dolari. (M.V.)