Acestia cer salarii de baza mai mari cu 35% si majorari succesive pentru venituri comparabile cu cele din UE. Conducerea companiei sustine ca nu are resurse financiare pentru o majorare salariala atat de consistenta.
Aproape 100 de sindicalisti ai ELECTRICA Oltenia au pichetat ieri, timp de doua ore, sediul administrativ al societatii din centrul Craiovei, in semn de protest fata de politica salariala a companiei. Sindicalistii sustin ca este nevoie de cresterea salariilor de baza cu cel putin 35% pentru ca in urmatorii ani veniturile angajatilor sa se compare cu salariile din sectorul energetic din UE. "Daca revendicarile noastre nu vor fi onorate, suntem hotarati sa apelam la greva de avertisment si la cea generala. Acum strangem semnaturi pentru declansarea protestelor.
In zona de distributie, castigul mediu brut este de 1.500 de lei, iar in cea de productie - de 1.800 de lei", a declarat Gheorghe Capatana, secretarul general al federatiei sindicale "Energia Mileniului III", una dintre organizatiile reprezentative din domeniu. Sindicalistii mai cer internalizarea activitatilor de reparatii si servicii energetice in cadrul societatilor de producere, transport si energie pe care le deservesc, revizuirea criteriilor de acreditare a furnizorilor de servicii energetice si altele.
Patronatul zice ca nu sunt bani
La randul sau, Gabriel Negrila, directorul executiv al ELECTRICA Oltenia, spune ca societatea nu poate sa suporte financiar majorarile salariale cerute de sindicalisti si ca nu le intelege protestul, in conditiile in care pana acum negocierile patronat - sindicate au fost multumitoare. "In acest moment, noi suntem in negocieri cu sindicatele. N-am ajuns la 35%, atat cat cer ei, deoarece nu avem resursele necesare pentru o crestere atat de mare a salariilor. N-am inteles de ce au pichetat, avand in vedere ca anul trecut negocierile au fost finalizate pe 7 martie si sindicalistii au fost multumiti de rezultate", a afirmat Negrila. Acesta a mai spus ca nu poate sa dea un procent pana la care pot fi crescute salariile: "Anul trecut am avut o crestere salariala de 8,87% in grila, am avut 2% un fond de avansare si 5% fond de premiere, plus cate o prima de 950 de lei de sarbatori. Au fost cresteri de 15%, insa anul acesta nu putem sa avansam o cifra".
Sindicalistii olteni au participat la pichetarile care vor continua si astazi intr-o actiune concertata la nivel national a angajatilor din sectorul energetic.