Permisul de conducere auto va deveni o "marfa de lux", in cazul in care regulamentele europene vor fi obligatorii si pentru piata autohtona. Astfel, odata cu introducerea noilor standarde privind activitatea scolilor de soferi, tarifele practicate de acestea ar putea creste exponential.
Analize de piata previzioneaza un pret minim de 800 de lei pentru un curs de 30 de ore si scoaterea din decor a unui important numar de societati comerciale avand acest obiect de activitate. Si asta dupa ce 10.000 de instructori independenti au fost impinsi pe marginea prapastiei, prin scoaterea din nomenclatorul meseriilor (celebrul CAEN) a acestei indeletniciri. Ei nu mai pot profesa decat prin afiliere la o scoala de soferi autorizata.
Potrivit unui ordin al ministrului Transporturilor, noile norme impuse celor care functioneaza in acest domeniu sunt destul de aspre, iar supravietuirea lor depinde de cat de eficient vor pune in aplicare aceste noi reglementari. Reprezentantii din domeniu ne-au declarat ca tarifele practicate de scolile de soferi, pastrate acum la nivelul lunii decembrie a anului 2006, s-ar putea dubla in al doilea trimestru.
Conditiile europene pe care trebuie sa le indeplineasca prestatorii de servicii se refera, in primul rand, la conditiile de functionare, iar acestea se refera la sedii spatioase pentru cursuri, masini proprii, simulatoare sofisticate conform normelor europene.
Autorizatia nu va mai fi primita daca aceste lucruri nu vor fi indeplinite.
Scolile vor trebui sa aiba, de asemenea, sedii care sa ofere fiecarui cursant 5 metri cubi de spatiu, iar acest lucru inseamna ca achizitionarea unui spatiu adecvat este necesar. Amortizarea investitiei se va face, cum este normal, prin preturile si costurile mai ridicate.
Meseria de instructor auto nu mai apare in codul CAEN
Pe langa efectele directe pe care le va avea asupra preturilor, un alt efect este acela ca foarte multe scoli vor disparea de pe piata. Un procent de 75% din scolile existente pe piata vor disparea, deoarece conditiile impuse sunt destul de drastice.
De asemenea, cei 10.000 de instructori independenti autorizati la nivel national nu mai pot lucra decat prin contract de colaborare cu o scoala de soferi autorizata, intrucat in actualul cod CAEN aceasta meserie nu mai apare.
Lucia Marcu, reprezentanta Scolii Auto Santa din Oradea, ne-a declarat ca preturile practicate la ora actuala pe piata oradeana nu se vor schimba in urmatoarele doua luni, insa daca normele europene vor deveni obligatorii, posesorii de scoli de soferi vor fi nevoiti sa investeasca minimum 40.000 de euro pentru a se putea dota conform normelor, mai ales cu simulatoare performante si cu noi metode de examinare. "La ora actuala, pentru categoria A se percep 1,5 milioane de lei vechi, plus 170.000 de lei vechi dosarul, plus 25 de litri de benzina la instructor; pentru categoria B se percep 4 milioane de lei vechi, 170.000 de lei vechi dosarul si 80 de litri de benzina pentru instructor; pentru categoria C, se percep 4 milioane de lei si 100 de litri de benzina pentru instructor", a precizat reprezentanta Santa Auto.