Procesatorii si producatorii de lapte se întâlnesc astazi, la ora 17.00, pentru noi discutii. Fermierii sunt nemultumiti ca laptele pe care îl vând cu 80 de bani costa înzecit în magazine.  
Rafturile magazinelor sunt pline de produse lactate al caror pret este mai mare sau mai mic. La raft, pretul unui kilogram de brânza variaza între 10 si 16 lei, cel a unui kilogram de unt, între 20 si 40 de lei, iar al unuia de smântâna, între 8 si 10 lei. Pretul unui litru de lapte porneste la 3,5 lei si poate ajunge si chiar depasi 4,7 lei.
"Procesatorii din Dolj cumpara laptele cu 0,7-0,8 lei/litrul"
În acest timp, fermierii, cei care duc greul cu îngrijirea animalelor, vând laptele nedegresat cu 2 sau 2,5 lei în piata. Procesatorii îl cumpara însa la preturi mult mai mici. "Procesatorii din Dolj cumpara laptele cu 0,7-0,8 lei/litru. Iar dintr-un litru de lapte fac si iaurt, si unt, si smântâna", a declarat Gheorghe Duta, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Taurine Dolj, care a explicat ca acesta este si motivul pentru nu este rentabil pentru fermieri sa creasca animale, iar majoritatea fermelor au una sau doua vaci. "În plus, peste o mie si ceva de taurine matca s-au vândut în ultima perioada la preturi foarte mici", a adaugat Duta.
"Mai bine îl dam la porci"
Fermierii doljeni spun ca mai bine dau laptele la porci decât sa-l mai vânda la un pret de nimic. "Si 2 lei pe litrul de lapte este putin pentru munca pe care o facem si pentru mâncarea pe care o dam animalelor. Anul trecut a fost seceta si am cumparat tarâte de 4.000 de lei si nu stiu daca ni-i recuperam. Nu dam la producatori cu 0,6 lei, ca sa-l vânda ei cu 1,5 lei, mai ales ca ne dau banii la trei luni. Mai bine îl dam la porci", a spus Lia Stiubei, producator. Afirmatia este sustinuta si de alti producatori. "Nu-l ducem la procesatori, ca e si mai ieftin decât îl vindem în piata. Si asa 2 lei e putin fata de cât investim. Daca procesatorii îl iau cu 0,6 lei, cu banii la trei luni, care-i avantajul?", se întreba Mirela, alt producator din Dolj.
Fara lapte în programul "Cornul si laptele"Producatorii asteapta un raspuns de la procesatori pentru a vedea ce este de facut în continuare. "Noi am solicitat ca pretul unui litru de lapte livrat catre procesatori sa fie de 1,5 lei. Vineri (astazi - n.r.) se finalizeaza discutiile cu procesatorii - avem întâlnire la ora 17.00. Pe 17-18 martie, vom avea însa întâlniri si la nivel local cu procesatorii de aici", a spus presedintele Asociatiei Crescatorilor de Taurine Dolj. Acesta a precizat ca, daca nu se ajunge la un consens, fermierii ameninta ca trec la masuri extreme. "Nu vom mai furniza lapte, fapt care va avea impact negativ si asupra derularii programului 'Cornul si laptele'", a mai spus Gheorghe Duta. Fermierii primesc 10% din valoarea laptelui
Potrivit unei analize de pret, profitul în acest domeniu se împarte astfel: 40% revine comerciantilor, aproape jumatate îsi ia procesatorul, iar fermierii se multumesc cu putin peste 10%.Drepturi obtinute
În urma negocierilor din ultima perioada, fermierii au primit asigurari ca vor primi banii pe laptele procesat pâna în zilele de 15-20 ale lunii urmatoare. "În plus, procesatorii si-au luat angajamentul ca vor suporta costurile analizelor pentru determinarea laptelui conform", a spus Gheorghe Duta, care a explicat ca pretul unei astfel de analize este de peste 70 de lei.