Încalzirea neasteptata a vremii a adus în prim-planul preocuparilor fermierilor semanaturile de primavara. Acestia au început sa tatoneze firmele de distributie a semintelor de porumb si floarea-soarelui, constatând cu stupoare ca pretul acestora este comparabil cu al aurului.
 20 de lei kilogramul este pretul cel mai mic la care fermierii doljeni pot achizitiona samânta de porumb. Asta înseamna ca pentru înfiintarea unui hectar de porumb sunt necesari 400 de lei doar pentru samânta. La pretul acesta, cele 136.700 de hectare de teren ce se preconizeaza sa fie semanate cu porumb în aceasta primavara vor fi, exceptând marii fermieri, în majoritate cultivate cu samânta necertificata, adusa direct din patulele taranilor. 
Oferta mare, preturi mari si cerere mica Estimarile facute de Directia de Agricultura si Dezvoltare Rurala Dolj pentru semanaturile de primavara arata ca în judet se vor semana 38.000 de hectare cu floarea-soarelui, 136.700 cu porumb, 10.270 cu legume în câmp si în solarii, 1.516 cu cartofi si 4.360 cu pepeni verzi si galbeni. Cultura de primavara preponderenta în acest an este porumbul, al carui pret pe kilogramul de samânta a ajuns un sfert din pretul gramului de aur. Statiunea Simnic are de vânzare samânta la pretul de 20 lei/kg, în care sunt incluse TVA si tratamentul. Soiurile oferite sunt Fundulea 376, Olt, Rapsodia si Danubiu. Societatea Conamir vinde, deocamdata, doar samânta Olt si Danubiu, la pretul de 21 lei / kg. Semrom SA vinde soiurile Olt, Danubiu KWS, Limagrain si Ciproma. Pretul la KWS este de 240 de lei sacul, care contine 50.000 de boabe, suficiente pentru semanatul unui hectar de porumb. Samânta din soiul Limagrain costa 280 de lei sacul, ce contine tot 50.000 de boabe si poate fi semanat tot pe un hectar de teren. Ciproma costa 380 de lei sacul, are 80.000 de boabe ce se pot semana pe aproximativ 1,6 ha de teren. Aceeasi societate mai are orzoaica de primavara la trei lei/kg, mazare, la trei lei/kg, si ovaz, la 3,5/kg. Semrom dispune de patru soiuri de samânta de floarea-soarelui, al carei pret variaza între 22 lei/kg si 406 lei sacul care contine 150.000 de boabe. 
Productie pâna la genunchiul broastei În afara de cei 50 de euro pe hectar, fermierii nu vor mai primi nici un leu pentru subventii complementare la culturi. "Am întrebat la minister daca se preconizeaza plata unor subventii pentru culturi si ni s-a spus ca, deocamdata, nu. Samânta de porumb este suficienta în judet. Problema este ca nu prea are cine sa o cumpere. Am vorbit cu firme din alte judete, care s-au aratat dispuse sa aduca samânta de porumb, dar numai daca exista cerere. Am vorbit si cu primarii sa faca liste cu cetatenii care doresc samânta, pentru a putea sa discutam cu furnizorii care sunt dispusi pentru cantitati mari si sa o transporte în comune. Vom vedea ce se va întâmpla", a spus Cornel Popa, directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Dolj. Marii fermieri nu se plâng de pretul mare al semintei de porumb din doua motive: ori si-au produs singuri samânta si nu-i intereseaza prea mult pretul de pe piata, ori nu cultiva porumb. În aceasta situatie, tot fermele de subzistenta sunt cele care vor suporta costurile exagerate ale semintei de porumb. Proprietarii semintei au si ei doua variante: ori folosesc samânta certificata de la distribuitor autorizat la preturi care frizeaza nebunia în speranta maririi cantitatii de porumb pe care o vor recolta la toamna, ori vor semana porumb din propriile patule. A doua varianta este mult mai plauzibila, având în vedere ca în acest an guvernul, deocamdata, nu s-a gândit sa acorde subventii complementare pentru cultura de porumb. Daca acestea s-ar plati, atunci legislatia l-ar obliga pe micul fermier sa foloseasca samânta certificata, caz în care ar beneficia de ajutorul financiar. În lipsa acestuia, s-a dat liber la semanatul cu boabe din patul, operatiune paguboasa al carei decont se va înregistra în toamna, la cules, când productiile obtinute vor depasi cu putin genunchiul broastei!