Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) va schimba, din aceasta vara, modelele actuale de roviniete. Contractul pentru cele circa 10 milioane de roviniete matca-cupon va depasi patru milioane de euro. Modelul actual de rovinieta-ecuson costa aproximativ 11 eurocenti. Noul model va costa cu circa 30-40% mai mult, respectiv intre 25 si 60 eurocenti.
Tiparirea noilor modele de roviniete va costa, in medie, 40 de eurocenti/bucata. CNADNR pregateste caietul de sarcini si va fi dat anuntul de intentie pentru licitatie.
In luna iunie va avea loc licitatia pentru contractul de tiparire a noilor roviniete, iar la sfarsitul lunii iulie acestea vor fi puse la vanzare.
Noutatea acestor modele de roviniete matca-cupon sunt elementele de siguranta punctuale, care pot fi idenficate de angajatii CNADNR.
Pentru noile modele se va schimba hartia. Pentru rovinietele cu valabilitate de 12 luni se foloseste o hartie mult mai rezistenta decat pentru cele cu valabilitate de una sau sapte zile. Actuala rovinieta-ecuson are culoarea galbena. Noile modele de rovinieta cu valabilitate de o zi vor avea culoarea predominanta rosie, cele cu valabilitate sapte zile vor avea culoarea violet, iar cele cu valabilitate de 30 de zile vor avea culoarea verde. Rovinieta valabila un an va avea culoarea albastra.
Noul model de rovinieta va fi format din matca ce se aplica in partea din stanga-jos a parbrizului vehiculului, care atesta perioada de valabilitate, si cuponul cu aceeasi serie cu matca, pe care este inscris numarul de inmatriculare al vehiculului. Pana acum, cel mai bine vandute roviniete au fost cele cu valabilitate o zi si cele pentru o saptamana.
CNADNR informeaza ca rovinietele cu valabilitate trei luni nu au fost vandute niciodata, pentru ca nu au avut tarif. In tarile din UE nu exista rovinieta cu valabilitate de trei si sase luni. Numai in Ungaria exista roviniete cu valabilitate o zi, patru zile, 10 zile, 31 de zile si 12 luni.
Potrivit notei de fundamentare pentru aplicarea tarifului de tip rovinieta matca-cupon, CNADNR va returna contravaloarea tarifului pentru rovinieta in cazul perioadei de neutilizare, in situatia radierii din circulatie a vehiculelor.