Grupul Rompetrol, prin subsidiarul sau din Franta- Grupul Dyneff- a decis sa efectueze in urmatorii patru ani investitii totalizand aproximativ 60 milioane de euro pentru construirea unui nou depozit de produse petroliere ce va fi amplasat in sudul Frantei. In acest sens, Grupul Rompetrol a comandat un studiu de fezabilitate care va fi finalizat pana la sfarsitul anului in curs, in timp ce depozitul ar urma sa fie dat in exploatare peste patru ani. La ora actuala, subsidiarul Grupului Rompetrol din Hexagon opereaza pe teritoriul statului francez nu mai putin de cinci depozite de produse petroliere, toate localizate in sudul Frantei, dintre care doua in localitatea Port la Nouvelle. De asemenea, Rompetrol a inaugurat la mijlocul saptamanii trecute prima benzinarie sub brand propriu amplasata pe autostrada Toulouse - Narbonne, la Arzens, langa Carcassonne. Aceasta benzinarie reprezinta o investitie de tip greenfield, construita pe locul unei statii din reteaua Dyneff, achizitionata de Rompetrol la sfarsitul anului 2005. Totodata, o alta benzinarie Rompetrol, localizata de cealalta parte a autostrazii mentionate, functioneaza de circa o luna.