Majoritatea persoanelor din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 55 de ani declara ca vor sa cumpere produse alimentare cat mai naturale, se arata intr-un comunicat al firmei de cercetare Mercury Research transmis Agentiei Mediafax. Studiul arata ca romanii din mediul urban sunt atenti la produsele alimentare pe care le cumpara, orientandu-se mai mult catre cele naturale, fara adaosuri si cu proprietati nutritive ridicate. De asemenea, acestia sunt constienti ca alimentatia are un rol important pentru sanatate si sunt dispusi sa schimbe sau sa renunte la anumite obiceiuri alimentare.
Din rezultatele studiului reiese ca romanii au un regim alimentar diversificat.
Astfel, majoritatea celor chestionati consuma cel putin o data pe saptamana fructe si legume (97%), produse lactate (96%), carne (95%), fainoase (82%), sau peste (66%). Produsele semipreparate sau conservele cumparate intrunesc putin peste un sfert din preferinte.
Intrebati care sunt principalii factori pe care ii iau in considerare atunci cand cumpara un produs alimentar, 86% dintre romanii chestionati au declarat ca este foarte important ca alimentele sa nu conti-na coloranti artificiali (69%), conservanti (64%), indulcitori artificiali (59%) sau aditivi (59%).
Cand cumpara fructe si legume, orasenii doresc, in proportie de 88%, ca acestea sa fie naturale si fara ingrasaminte chimice, dar aproape la fel de important este ca acestea sa fie de provenienta autohtona (72%).
Studiul de piata legat de obiceiurile alimentare ale romanilor a fost realizat de Mercury Research in perioada 15-18 februarie pe un esantion de 500 de persoane din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 55 de ani, iar eroarea de esantionare a studiului este de 4,4%, la un nivel de incredere de 95%. (M.C.I.)