Oile romanesti ar putea fi comercializate si in tarile din UE. Acest lucru ar putea deveni posibil datorita solutiei gasite de cativa ciobani din Marginimea Sibiului. Acestia au adus zilele trecute berbeci de samanta din Germania, hotarati sa obtina o noua rasa. Imperecheate cu berbecii nemtesti, turcana romaneasca sau oaia tigaie vor fata miei numai buni de carne. Cei 244 de berbeci din rasa Cap negru german au fost adusi la Sibiu de la Berlin. Cumparatorii sunt 30 de ciobani din Marginimea Sibiului, care au asteptat cateva luni pentru a intra in posesia berbecutilor. Un singur berbec de samanta costa 560 de lei. Cea mai scumpa carne in Occident este antricotul de oaie, care ajunge la 18 euro kilogramul. Principalul avantaj al berbecilor nemtesti este acela ca ei cresc intr-un an cat creste un berbec romanesc in doi ani. Totodata, intr-o singura zi, un berbec nemtesc acumuleaza 300 de grame, iar cel romanesc doar 150. Potrivit specialistilor, toti ciobanii romani ar avea de castigat daca si-ar cumpara berbeci din Germania, deoarece ar avea piata de desfacere asigurata. Deocamdata, oierii din Romania exporta carnea de miel numai in Turcia ti pe pietele arabe. Tranzactiile se fac numai prin intermediari si la preturi mult mai mici decat cele practicate in Uniunea Europeana.