Romania se plaseaza pe pozitia a doua in topul mondial al statelor cu cele mai bune performante in zona reformelor economice in intervalul 2005-2006, dupa Georgia, ocupand primul loc intr-un clasament regional, potrivit unui studiu al Bancii Mondiale (BM).
Printre elementele care au condus la aceasta clasificare se numara simplificarea procedurilor pentru obtinerea autorizatiilor si implementarea unui singur birou pentru procesarea cererilor formulate de firme. "Inainte, antreprenorii trebuiau sa treaca pe la cinci agentii diferite", se arata in raportul BM.
Potrivit analistilor, in intervalul 2005-2006 Romania a inregistrat progrese si in acordarea licentelor, forta de munca, obtinerea de imprumuturi pentru investitii, protectia investitorilor, comertul exterior si in implementarea procedurilor de faliment. De asemenea, Romania ocupa locul 7 in topul statelor in care este cel mai usor sa incepi o noua afacere, in functie de numarul de proceduri, timpul necesar, costurile operatiunii si capitalul minim necesar. Primele trei pozitii sunt ocupate de Canada, Australia si Noua Zeelanda.
Astfel, potrivit studiului BM, cei care doresc sa inceapa o noua afacere in Romania trebuie sa indeplineasca cinci proceduri si au nevoie de 11 zile. Analistii noteaza ca una dintre reformele necesare pentru orice economie se refera la facilitatea obtinerii licentelor necesare firmelor sau a autorizatiilor de constructie. La acest indicator, Romania se numara printre cele 17 state care in intervalul 2005-2006 au simplificat procesul de acordare de permise de constructie sau de licente. (Mugur Cosmin)